Video Măsuri de securitate fără precedent în România. Bazele NATO din mai multe ţări, sub alertă teroristă
Măsuri de securitate fără precedent în România, după ce bazele americane din toată Europa au ridicat nivelul de alertă teroristă la un nivel aproape maxim- "Charlie". Asta înseamnă că riscul unui atac terorist este iminent, potrivit informaţiilor pe care le au oficialii americani.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
De duminică seară, bazele militare americane din europa şi-au ridicat nivelul de alertă la "Charlie" al doilea cel mai înalt, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau unităţile militare.
"Acest nivel Charlie înseamnă o dublare a sistemelor de apărare, patrule, o vigilenţă sporită, serviciile sunt cumva dublate şi există o prezenţă suplimentară de intervenţie rapidă în cadrul acestor unităţi, supravegherea este de asemenea crescută", explică generalul Cristi Barbu.
Nivelul de alertă, ridicat la cel mai înalt nivel - Charlie
Baza aeriană Spangdahlem, din vestul Germaniei, a emis o alertă proprie prin care le-a interzis piloților să poarte uniformele în afara bazei, ca măsură de precauție, spunându-le să facă naveta în haine civile. De peste 10 ani, spun oficiali SUA, nu a mai fost ridicat nivelul de alertă la unităţile americane de pe teritoriile altor state.
- Bazele militare americane din Germania, Italia, România și Bulgaria au ridicat nivelul de alertă la "Charlie",...
- Filmul atacurilor teroriste din Daghestan, Rusia: 19 persoane, 15 politişti şi 4 civili, au murit. Indivizii care...
- Estonia a declarat Biserica Rusă "sponsor al agresiunii militare ruse" în Ucraina, deşi iniţial a vrut să o...
Americanii au peste 200 de baze active în Europa sub diverse forme, logistică, depozite, tabere. Cele mai multe sunt în Germania şi Italia. Urmate apoi de Belgia, Bulgaria, România, Spania şi Grecia. Fondurile investite de Pentagon în țara noastră, vorbim de peste 360 de milioane de dolari, au mers către șase obiective militare: Baza aeriană Câmpia Turzii; Poligonul Cincu, Aerodromul Mihail Kogălniceanu, Tabăra principală Mihail Kogălniceanu, baza de la Deveselu și Poligonul Smârdan. SUA controlează 750 de obiective militare, de trei ori mai mult decât celelalte state ale lumii la un loc, potrivit unui raport.
Experţii militari spun că sunt o serie de motive care au dus la ridicarea alertei. Cum ar fi: apropierea zilei naţionale pe 4 iulie, alegerile, dar şi războaiele din Ucraina şi Orientul mijlociu. Nu in ultimul rand, actele de spionaj.
"A crescut gradul de spionaj şi de intervenţie pe teritoriul european din partea unor forţe, ne referim aici la Rusia, ne referim la Belarus, dar putem să ne referim şi la alte persoane care nu fac parte din această zonă eurocaucaziană, ci poate chiar şi din zona orientului mijlociu", spune generalul Cristi Barbu.
În România, au fost incidente de spionaj la baza Mihail Kogălniceanu de la Constanţa, unde a fost suprins un "roi" de drone. În plus, un român a fost arestat şi acuzat că vindea rușilor informații despre obiective NATO de la noi.
Și armata română ia măsuri speciale
"Vor avea efective sporite şi vor avea atenţii implicit mărite în proximitatea acestor unităţi militare, în exterior, pe o distanţă de câţiva km buni. Vor face serviciu suplimentar de supraveghere şi atenţionare. Plus celelalte elemente de interceptare în cazul în care sunt semnalate unele tentative", spune generalul Cristi Barbu.
"Războiul din Ucraina ne-a făcut pe toţi mai conştienţi de pericolele războiului hibrid. Rolul structurilor de informaţii este cu atât mai important. Trebuie să rămânem vigilenţi", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.
Şi alte state sunt în alertă maximă, Germania şi Franţa au sporit securitatea pentru campionatul european de fotbal şi pentru jocurile olimpice din cauza amenintărilor teroriste. La misiunile din aceste ţări participa şi politsti și jandamri români.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰