Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Filmul atacurilor teroriste din Daghestan, Rusia: 19 persoane, 15 politişti şi 4 civili, au murit. Indivizii care au luat cu asalt o biserică şi o sinagogă, identificaţi

Un atac înfiorător a zguduit ieri regiunea rusă Daghestan. Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite, după ce mai mulţi bărbaţi au avut ca ţintă lăcaşuri de cult din două oraşe. Presa rusă scrie că aceştia ar face parte dintr-o organizaţie teroristă. Printre cei uciși se numără un șef al unui departament local de poliție și un preot al Bisericii Ortodoxe din Derbent.

de Redactia Observator

la 24.06.2024 , 11:32

Atacurile au avut loc în oraşele Derbent şi Mahacikala din republica Daghestan, aflată în Caucazul rus. Bărbaţii înarmaţi au deschis focul asupra unei sinagogi, a unei biserici ortodoxe și a unui post de poliție. Majoritatea celor decedaţi sunt agenţi. De altfel, şi un preot în vârstă de 66 de ani şi-a pierdut viaţa.

Sinagoga a luat, mai apoi, foc şi a ars din temelii. Atacul a avut loc la nici 40 de minute după rugăciunea de seară, iar bărbaţii ar fi incendiat clădirea folosind cocktailuri Molotov. Printre victime se află şi un agent de pază al unei biserici.

Cele 19 persoane aflate în interior, în timpul schimbului de focuri, au fost nevoite să se baricadeze în lăcaşul de cult. Presa rusă scrie că cel puţin şase dintre atacatori au fost ucişi de forţele de ordine care au declarat că ei sunt membrii unei organizaţii teroriste internaţionale. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Cine sunt victimele atacului din Daghestan

Direcţia de investigaţii a Comitetului de anchetă a deschis acum dosare penale pentru atacuri teroriste. Daghestanul este o regiune în principal musulmană, iar teroarea s-a instalat în republică în ziua în care ruşii ortodocşii sărbătoresc Rusaliile.

Un preot ortodox rus, în vârstă de 66 de ani, a fost ucis la Derbent, potrivit autorităţilor. Cel puţin 15 poliţişti au fost ucişi de asemenea în aceste atacuri, a declarat liderul regional, Serghei Melikov, într-o înregistrare video postat pe Telegram în noaptea de duminică spre luni.

„Potrivit datelor preliminare, au fost uciși 15 forțe de ordine, precum și patru civili, inclusiv un preot ortodox. În timpul reprimării acțiunilor penale au fost eliminate cinci persoane implicate în infracțiune. Identitatea lor a fost stabilită”, a spus Comitetul de anchetă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Filmul atacurilor teroriste din Daghestan, Rusia: 19 persoane, 15 politişti şi 4 civili, au murit. Indivizii care au luat cu asalt o biserică şi o sinagogă, identificaţi