Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lipsa educaţiei financiare goleşte buzunarele de la un salariu la altul. Sfaturi pentru un buget echilibrat: cum putem economisi timp şi bani?

Românii au o relaţie complicată cu banii. Nu ne gestionăm cum trebuie bugetul, facem cumpărături din impuls, iar apoi ne trezim fără bani. Sau mai grav, cu datorii. Totul ţine de educaţie financiară, spun experţii, un capitol la care România e rămasă în urmă.

de Andra Mitu

la 22.09.2021 , 21:12

Mai mult de jumătate dintre români nu rămân cu bani de la un salariu la altul. Spre exemplu, o doamnă care câştigă în jur de 4.000 lei pe lună abia face faţă cheltuielilor curente: "Sunt pe limită. Îmi platesc facturile, banca şi dacă mai ramane ceva de mancare, e OK. Daca nu, ne mai împrumutăm". De altfel, gestionarea bugetului personal este o provocare pentru cei mai mulţi dintre noi. Indiferent de salariu.  Un bărbat mărturiseşte că, deşi încearcă să se încadreze în buget, nu-i mai rămâne loc şi de economii. "Nu prea mai avem ce să punem deoparte. Cam trei sferturi din salariu se duc pe facturi."

Lipsa educaţiei financiare costă scump

Totul pleacă de la educaţia financiară, spun experţii. Sau lipsa ei. Şapte din zece români cumpără lucruri de care nu au nevoie doar pentru că sunt ieftine. Iar şase din zece nici măcar nu îşi monitorizează cheltuielile lunare sau le prioritizează greşit. "Ai sentimentul ăsta: îmi permit, trebuie să îmi permit. Dacă pierd momentul ăsta, să îl cumpăr acum, n-o sa îl mai cumpăr niciodată. Este pur şi simplu o bătălie între dorinţa de a trăi bine şi resursele limitate", explică Adina Vlad, sociolog.

Vezi și

Regula 50/30/20 pentru gestionarea bugetului

Pe acelaşi subiect

Specialiştii atrag atenţia că este cu atât mai important să ne gestionăm corect bugetul, cu cât în ultima vreme am asistat la scumpiri în lanţ. Şi la produse alimentare, şi la servicii. "Ideal, bugetul ar trebui să îl împărţim după regula 50/30/20. Asta înseamnă că 50% din banii pe care îi avem ar trebui să îi dăm pe partea de nevoi, de cheltuieli uzuale. 30% ar trebui să meargă către lucrurile care ne bucură sufletul", spune Nicoleta Deliu, expert în educaţia financiară. Iar 20% din venit în zona de economisire. Asta înseamnă că la un salariu de 3.000 lei net, cheltuielile uzuale - casă, masă, transport, haine - ar trebui să însemne 1500 de lei, cele pentru satisfacerea dorinţelor şi nevoilor personale - cel mult 900 lei. Alţi 600 de lei sunt bani pe care ar trebui să îi punem deoparte. "Să începem cu paşi mici. Dacă astăzi, luna asta, putem pune doeparte numai 50 lei, e foarte bine. Luna viitoare o să ne iasă cu 20 de lei în plus şi tot aşa", recomandă Nicoleta Deliu.

Cum putem evita cheltuieli neprevăzute

Sunt însă câteva reguli simple pe care le putem urma cu toţii. Şi care ne ajută să economisim şi timp, şi bani. La piaţă ar fi bine să mergem întotdeauna cu lista făcută de acasă şi să ne ţinem de ea. Şi încă un lucru foarte important: niciodată să nu plecăm la cumpărături pe nemâncate. Vom evita astfel cheltuielile neprevăzute. De ani buni, România se află la coada clasamentului european privind educaţia financiară.

Andra Mitu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Lipsa educaţiei financiare goleşte buzunarele de la un salariu la altul. Sfaturi pentru un buget echilibrat: cum putem economisi timp şi bani?