Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Invitaţie la hoţie". PSD şi PNL au dat lege prin care faci puşcărie doar dacă eşti prins cu evaziunea de două ori şi nu plăteşi prejudiciul

Cei care fraudează statul cu sume de până la 1 milion de euro pot scăpa de pedepse dacă dau banii înapoi. Asta prevede o lege iniţiată de liderii PSD şi PNL şi modificată radical în Parlament. Opozitia acuză că proiectul ar fi o invitatie la hoţie. În schimb, premierul susţine că interesul Guvernului este să recupereze banii, nu să umple închisorile cu evazionişti.

de Redactia Observator

la 21.12.2023 , 21:08

Marcel Ciolacu, premierul României: "Pe mine nu mă interesează să bag pe nimeni la puşcărie, pe mine mă interesează banii pe care trebuie să ii dea înapoi."

Proiectul iniţiat de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă a trecut ca un fulger prin Parlament. Aleşii Puterii l-au adoptat în doar 48 de ore, la umbra scandalului generat de împărţirea banilor din buget. Pragul introdus acum este de zece ori mai mare decât cel din legea în vigoare.

Marcel Ciolacu, premierul României: "Nu iese nimeni din nicio inchisoare."

Vezi și

Reporter: "Dar nici nu intră!" 

Pe acelaşi subiect

Marcel Ciolacu, premierul României: "Dezincriminarea faptelor nu există, respesctivul a încălcat legea, a doua oară când încalcă legea se duce la puşcărie."

Senatorul PSD Ionel-Dănuț Cristescu este cel care a propus suma de 1 milion de euro.

Legea amnistiei, atacată la Curtea Constituţională

Dănuţ Cristescu, senator PSD: "Nu este nicio invitaţie la hoţie. Statul român efectiv cheltuie mai mulţi bani cu cei care sunt în închisoare, dar fără să recupereze prejudiciile."

Opţiunile pentru evazionişti sunt aproape nelimitate. Cei care fraudează statul pot scăpa în orice moment cu cazierul curat. Initial, legea le oferă un termen de 30 de zile în care pot achita prejudiciul de 1 milion de euro plus 15% penalizare. În acest caz, vinovatii scapă inclusiv de urmărirea penală. În timpul anchetei, penalizarea ajunge la 25%, apoi creşte la 50% din sumă până la condamnarea în primă instanță. Evazionistii vor achita de două ori valoarea prejudiciului, dacă aşteaptă până la o decizie definitivă.

Dănuţ Cristescu, senator PSD: "De ce un om care plăteşte toţi banii către bugetul de stat să meargă în închisoare? Şi să nu recuperăm aceşti bani la bugetul de stat ca să putem să facem investiţii în spitale, în şcoli, în infrastructură."

USR si Forţa Dreptei au atacat proiectul la Curtea Constituţională.

Ionel Dancă, deputat Forţa Dreptei: "Ceea ce nici Dragnea, nici Mitralieră nu au reuşit, reuşeşte acum să facă această majoritate condusă de Ciucă şi Ciolacu, majoritatea PSD-PNL."

Expertii spun că noile modificări vor încuraja corupţia.

Cristian Păun, profesor de Economie: "Există riscul ca cel care a fost prins cu mâţa în sac să negocieze cu cel care l-a prins şi, în felul acesta, corupţia să fie cumva stimulată de această putere pe care o are funcţionarul ANAF."

Datele Comisiei Europene arată că România pierde anual 9 miliarde de euro numai din evaziunea la TVA. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » "Invitaţie la hoţie". PSD şi PNL au dat lege prin care faci puşcărie doar dacă eşti prins cu evaziunea de două ori şi nu plăteşi prejudiciul