Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inflația din Marea Britanie a depășit 10%, cea mai mare rată din ultimii 40 de ani. Crește riscul de recesiune

Preţurile în Marea Britanie continuă să crească în cel mai rapid ritm din ultimii peste 40 de ani, rata inflaţiei depăşind 10% pentru prima dată din februarie 1982, intensificând presiunile asupra gospodăriilor, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 17.08.2022 , 11:16

Inflația în creștere alimentează temerile despre o viitoare recesiune Inflația a trecut de 10% în Marea Britanie - Profimedia

Rata anuală a inflaţiei a urcat iulie la 10,1%, de la 9,4% luna precedentă, peste estimările economiştilor, a anunţat miercuri Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Cea mai mare contribuţie la acest nivel ridicat al inflaţiei din iulie a avut-o creşterea preţurilor alimentelor. De asemenea, contribuţii importante au avut şi preţurile la energie, benzină şi motorină.

Banca Angliei (BoE) a avertizat că inflaţia ar putea depăşi 13% în octombrie. Luna aceasta, Banca Angliei a decis să majoreze dobânda de politică monetară cu 50 de puncte de bază, cea mai mare creştere de dobândă de după 1995, chiar dacă se aşteaptă la o recesiune îndelungată.

Cei nouă membri ai Comitetului de politică monetară de la BoE au votat 8 la 1 pentru majorarea dobânzii de referinţă de la 1,25% până la 1,75%, acesta fiind cel mai ridicat nivel de la sfârşitul anului 2008.

Articolul continuă după reclamă

Creșterea inflației accentuează riscul unei recesiuni

Pe acelaşi subiect

Ministrul de Finanţe, Nadhim Zahawi, a declarat că ţinerea inflaţiei sub control este "prioritatea sa principală".

"Înţeleg că această perioadă este dificilă şi oamenii sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, un fenomen cu care se confruntă ţările din întreaga lume. Deşi nu există soluţii uşoare, ajutăm unde putem cu pachete de asistenţă financiară pentru cei cu cu venituri scăzute şi pentru pensionari", a adăugat oficialul britanic.

Unii investitori avertizează că Marea Britanie se confruntă atât cu riscul unei inflaţii ridicate persistente, cât şi cu cel al recesiunii, în urma majorării preţurilor la importurile de energie şi a dificultăţilor provocate de Brexit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Inflația din Marea Britanie a depășit 10%, cea mai mare rată din ultimii 40 de ani. Crește riscul de recesiune