Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video EXCLUSIV. Bunurile confiscate de ANAF ar putea fi vândute pe OLX. La a treia licitaţie, preţurile scad cu 50%

Statul vrea să încaseze mai uşor banii de la datornici. Bunurile scoase la licitaţie de ANAF ar putea fi promovate pe platformele online de vânzări. Anunţul a fost făcut de ministrul Finanţelor, în exclusivitate pentru Observator. Şi procedura de licitaţie ar putea fi simplificată. 

de Florentina Lazăr

la 02.07.2024 , 19:55

Ministerul Finanțelor pregătește peste 100 de modificări la codul fiscal. De la rău platnici are de recuperat 124 miliarde de lei. Terenurile, locuințele sau maşinile confiscate de Fisc ar putea fi afişate pe diverse platforme online de anunţuri, urmărite de mulţi români. 

"Este vorba despre publicitate, care până acum se făcea la locul unde are adresa imobilului, aceasta nu era suficientă pentru valorificarea imobilului, obligaţia de a publica pe platforme electronice care au validat numărul de vizitatori astfel încât să ştie cât mai multă lume de aceste active, să fie valorificate", a declarat Marcel Boloş, ministrul Finaţelor.

ANAF organizează acum doar licitații fizice. În schimb, ministerul Justiţiei are un magazin online. Acolo sunt scoase la vânzare bunurile confiscate definitiv de instanţă iar doritorii pot cumpăra cu un simplu click maşini, aur sau chiar criptomonede.  

Vezi și

Cum se desfăşoară acum licitaţiile ANAF

Pe acelaşi subiect

Dacă într-un bloc este un apartament scos la licitație, anunțul este postat, sec, la avizierul scării şi pe site-ul ANAF. Şi, chiar dacă românii doresc să depună o ofertă pentru el nu pot intra să îl vadă. ANAF nu are un magazin online cu obiectele confiscate, ci doar o pagină de Facebook pe care, de cele mai multe ori, nu găsim nici măcar o fotografie cu bunurile licitate. 

Dacă nu se înscrie nimeni la prima strigare, un bun ajunge la cea de-a doua licitație cu preț mai mic cu 25%, iar la a treia reducerea este de 50%. Găsirea licitaţiilor pe site-ul ANAF este, însă, o loterie. "Atunci când dorim să vindem ceva, esenţial e să ajunga acea informaţie la cât mai mulţi participanţi în piaţă, deci trebuie o transparenţă cât mai mare", explică Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA.

Pentru a participa, acum ai nevoie de oferta de cumpărare, dovada plății taxei de participare de 10% din valoarea bunului, o copie după actul de identitate şi o declaraţie pe proprie răspundere, depuse într-un plic cu o zi înainte de licitaţie. Nu e de mirare că mulţi renunţă.

Românii ar putea licita doar cu buletinul

Ministerul Finanţelor vrea să simplifice procedura şi să dea posibilitatea românilor să liciteze doar cu buletinul, plus acea garanţie. "Cu cât sunt condiţiile mai simple de acces la licitaţii cu atât pentru ANAF este mai favorabil pentru că se adresează mai multor persoane", adaugă Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA.

Ministerul Finanţelor pregăteşte şi alte modificări. "Mecanisme noi pentru eşalonarea la plată a datoriilor contribuabililor încât să avem cel mai bun randament de valorificare a activelor", a mai declarat Marcel Boloş, ministrul Finaţelor.

Măsurile ar putea intra în vigoare la începutul anului viitor.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » EXCLUSIV. Bunurile confiscate de ANAF ar putea fi vândute pe OLX. La a treia licitaţie, preţurile scad cu 50%