Antena Meniu Search
x

Curs valutar

După mesele de Crăciun, turiştii s-au "dres" cu saramură de peşte şi sushi. Cât costă un platou cu fructe de mare pe litoral

Marea atrage turiştii ca un magnet, chiar şi iarna. Deşi weekendul acesta, temperaturile din termometre au trecut puţin de zero grade, nici frigul, nici vântul năprasnic nu i-au ţinut pe oamenii departe de plaje. Iar după o plimbare revigorantă pe faleza Cazinoului din Constanța, cherhanalele şi restaurantele de pe litoral au devenit neîncăpătoare pentru valul de turişti, care au vrut să deguste o saramură de peşte proaspăt sau o porţie de sushi, pregătită chiar de bucătării asiatici.  

de Cristina Niță

la 29.12.2024 , 10:46

După trei zile de furtuni și valuri uriașe, o plimbare pe faleză a fost ca o gură de aer proaspăt pentru turiştii care au vrut să se bucure de briza mării iarna. La malul mării sunt 2 grade, dar vântul face ca temperatura resimţită să fie de minus 5 grade Celsius. Meteorologii vin însă cu vești bune, săptămâna viitoare vom avea 12 grade Celsius în termometre, cu soare.

După o plimbare bine meritată, cei care au simțit nevoia unei pauze de la festinurile tradiționale de sărbători au găsit refugiul perfect în restaurantele din Portul Tomis. Aici, grătarele pline cu peşte au sfârâit non-stop. "Avem un biban. Va fi o saramură. De obicei, cel mai mult, îl facem pe grătar. Mi se face şi prăjit, dar cel mai des mergem pe saramură de biban". 

"Clienţii preferă peşte, mai ales după perioada de sărbători. Peşte, fructe de mare, asta e ce se cere", a declarat Simona Piricleanu, manager restaurant. Iar cei care au reuşit să prindă un loc liber, au profitat din plin. "După ce se mănâncă cu precădere sarmale, tobă, lebăr, cele care sunt specifice Crăciunului, să mănânci un peşte proaspăt, o saramură sau un grătar de peşte, e ceva deosebit".

Vezi și

Cât costă un platou cu fructe de mare

Alții au ales să se răsfețe cu sushi şi au optat pentru un restaurant din Piața Ovidiu, unde bucătarii asiatici au gătit chiar în fața clienților. "Îi vom aştepta cu cel mai bun sushi. Îi aşteptăm cu sushiul preparat de colegii noştri, care vin din Nepal". 

Cei care ajung zilele acestea pe litoral, trebuie să ştie că un platou cu fructe de mare poate ajunge la 200 de lei, iar unul cu sushi la 250 de lei. 

Cristina Niță Like

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Preferi să te ocupi de toată organizarea Revelionului acasă sau să te bucuri de o vacanță la pensiune?
Observator » Ştiri economice » După mesele de Crăciun, turiştii s-au "dres" cu saramură de peşte şi sushi. Cât costă un platou cu fructe de mare pe litoral