Video Cât scade factura la curent pentru o casă şi o maşină electrică cu un consum de 441 kW, dacă îţi instalezi panouri fotovoltaice
A început instalarea primelor panouri fotovoltaice prin Casa Verde! După jumătate de an de aşteptare, cei înscrişi în ediţia din 2023 a programului finanţat de stat vor putea avea sistemele care să le reducă facturile de energie. Însă nu toţi sunt norocoşi. 70.000 de români încă aşteaptă aprobarea finală de la autorităţi.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Eduard Radu, beneficiar Casa Verde: Când s-a dat drumul, la ora 10, am început să uploadăm documentele. După 4 minute am reuşit să finalizez procedura şi am avut dosarul cu numărul 143, în mai, anul trecut.
Şi abia acum vede panourile pe casă. A ales un sistem de 3 kW.
Eduard Radu, beneficiar Casa Verde: A fost foarte jenant. Să ajungi să blochezi o ţară întreagă pentru ceva care cred că se putea rezolva atât de simplu. Am pierdut mai bine de jumătate de an aşteptând.
Timp în care a plătit facturi tot mai mari la electricitate
- Casa Verde Fotovoltaice. AFM a publicat vineri lista dosarelor acceptate în program
- Programul Casa Verde 2024. Cine îşi poate instala panourile fotovoltaice. A fost publicată lista completă cu cei...
- Programul Casa Verde 2024 a fost deblocat. Ce trebuie să facă românii care nu și-au ales încă un instalator
Eduard Radu: În jur de 200 de kW consumam casa. De când folosesc maşina electrică s-a dublat, câteodată se şi triplează. La ultima factură am 441 de kW. Un cost total de 329 de RON. Maxim 100-200 de ron pe lună voi avea factura.
20.000 de români, programaţi deja pentru montare, urmează să plătească mai puţin. În continuare sunt însă aproximativ 70.000 de români care mai aşteaptă. Ei îşi vor putea instala sisteme fotovoltaice abia după ce AFM va publica lista finală cu beneficiari.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Aprobarea dosarelor se face în ordinea în care aplicanţii s-au înscris în platforma AFM-ului. Sper, în luna februarie, că vom avea aprobaţi toţi beneficiarii eligibili în acest program.
Sorin Lăpădatu, reprezentant companie fotovoltaice: Aproximativ 60% din clienţii noştri au ales 3-5 kW. 40% sisteme mai mari, până la 25-30 kW. Preţul diferă în funcţie de brandul pe care îl doreşte clientul, de brandul invertorului, de brandul panourilor.
Ce promite ministrul Mediului
Dacă etapa din 2023 a programului Casa Verde a fost una cu multe probleme, ministrul Mediului promite că se va revanşa în acest an.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Cred că am învăţat ce am avut de învăţat. Va trebui să ne întâlnim din nou cu. Firmele care importă, cu firmele care instalează.
Asta pentru a stabili dacă va fi menţinut sprijinul de 20.000 de lei pe care îl oferă statul. Casa Verde 2024 ar trebui să înceapă în primăvară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰