Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă un burger cu carne de crocodil: "Trebuie doar puţin rumenit. Românii au gusturi bune la mâncare"

La Snagov, s-a dat startul celui mai mare festival de barbeque din Europa. 200 de bucătari stau la grătare și speră să fie câștigători. Burgerul de crocodil a atras atenţia tuturor. Carnea a fost adusă de un bucătar din Brazilia şi a fost preparată după o reţetă specială. 

de Ana Grigore

la 10.05.2024 , 20:37

Ca să îi ademenească pe curioşi organizatorii au postat pe pagină oficială a festivalului poze cu crocodili întinşi pe grătar, aşa cum sunt pregătiţi în Brazilia. Ne explică chef Paizao, care a gătit acest fel de carne de nenumărate ori în ţara sud-americană. 

Chef Paizao: Avem o reţetă specială. Folosim jumătate crocodil şi jumătate o carne grasă ca să facem o formă mai frumoasă. Avem şi în Brazilia, dar îl numim altfel. Trebuie doar să fie puţin rumenit şi pe partea cealaltă. Aştepţi, pui puţin sos şi brânză şi doar te bucuri de el. Românii au gusturi bune la mâncare. 

"Specialiştii spun că este o combinaţie între pui şi peşte, iar un astfel de preparat costă 98 de lei", transmite Ana Grigore, reporter Observator.

Vezi și

Cei care vor să încerce gustul inedit pot mânca şi o friptură de crocodil. 500 de grame costă 400 de lei. Bucătarii români s-au adaptat imediat situaţiei. 

Ciprian Tache, chef: O să mă duc şi la colegi să fac un schimb de experienţă. Eu am mai mâncat carne de crocodil, ştiu cum este. Se aseamănă uşor cu puişorii de baltă, cu broască. 

Participant: Sunt curioasă ce o să gătească cu el. Nu am mai mâncat până acum crocodil. Am înţeles că picioruşele de broască sunt asemănătoare. 

Participant: Crocodil nu am mâncat deci trebuie să mă duc să încerc. Mie imi place clasicul

Reporter: Crocodil nu încercaţi?

Participant: Dacă are dinozaur, poate! 

Grătarele au sfârâit toată ziua la festival. Un rotisor gigant a fost punctul central. 200 de bucătari din 10 ţări s-au întrecut în preparate. Printre ei şi Orlando Zaharia, unul dintre juraţii showului Chef la Cuţite. 

Chef Zaharia: O să avem crocodilul românesc care, de fapt este un purceluş de lapte gătit minim 12 ore, marinat 24 de ore. Nu există alt crocodil mai bun decât porcul nostru românesc. În afară de acest carusel care este şi pentru show, dar avem primul smash ciolan de porc din lume, din România şi arată cam aşa smash ciolan de porc fără niciun os, un condiment pe care l-am făcut noi şi ulei de măsline. 

A primit şi un cadou special. 

Participant: Am făcut cuţite pentru câştigătorii de la Chefi la cuţite.

Trei zile vor fi încinse grătarele lângă Bucureşti. 

Eugen Capră, organizator: Este a doua ediţie. Prima ediţie a avut loc la Constanţa anul acesta, iar anul acesta am făcut la snagov pentru că ne permite surafaţa, avem 8 hectare. Cel mai mare festival de bbq din Europa. 

Un bilet costă 75 de lei şi poate ajunge la 250 de lei pentru o experienţă VIP. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Cât costă un burger cu carne de crocodil: "Trebuie doar puţin rumenit. Românii au gusturi bune la mâncare"