Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Au "furat" meserie 4 ani în Germania, apoi au deschis propria afacere în România. Povestea de succes a celor doi soţi din Suceava

Doi tineri din Suceava, soț și soție, au pus bazele unei afaceri după ce au "furat" meserie din străinătate. În urmă cu aproape 10 ani au pus bazele unei plantaţii de căpșuni, în localitatea Hurjuieni, iar în prezent se bucură de o afacere de succes întinsă pe 10 hectare. Produsele lor ajung direct în hypermarketurile din zonele Moldovei.

de Angela Bertea

la 31.05.2023 , 17:52

O afacere de succes din România. "Le ambalăm, le etichetăm şi pleacă spre hypermarket", arată cultivatorii de căpşuni. "Fructele ajung de aici, de pe câmp, direct în caserolă, după care sunt livrate în cel mai scurt timp către magazinele partenere", continuă Angela Bertea, reporter Observator. 

Au deschis afacerea după ce au "furat" meserie timp de 4 ani în Germania

Pe câmpul din Suceava, munca e la foc continuu. În plin sezon, ziua pentru familia Moloce începe la 5 şi jumătate dimineaţa şi se termină cu o oră înainte de miezul nopţii. "Suntem cam pe toată suprafaţa Moldovei. Piatra Neamţ, Suceava, Botoşani, Bacău", spune Adrian Moloce, cultivator de căpşuni. 

Vezi și

Cei doi soţi au muncit aproape 4 ani în Germania la cules de căpșuni. Și-au dorit să se întoarcă acasă și au investit într-o plantație de căpșuni în urmă cu 10 ani. De la câteva arii atunci, au ajuns acum la 10 hectare. "Noi de acolo am învăţat cum se plantează, cum se culege, cum se foloseşte un ambalaj, cum se paletează. Am avut diferite impedimente, dar nu de netrecut", povesteşte Simona Moloce, cultivator de căpşuni. 

Pe acelaşi subiect

"Se poate face, cu foarte multă muncă şi seriozitate şi trebuie să respecţi anumiţi termeni, inclusiv din punct de vedere al pesticidelor, din punct de vedere al livrărilor, a colaborărilor. Asta contează cel mai mult", crede Adrian Moloce, cultivator de căpşuni. "Pentru mine e foarte bine că-s acasă, îmi place ce fac. În familie e altă... Nu ai stresul ăla din afară", spune cumnatul celor doi. 

Cum se cultivă căpşunile la Suceava. Producţia obţinută anul trecut

Pe plantaţia din Suceava cresc 8 soiuri diferite de căpşuni, atât de primăvară cât și de toamnă. Aşa că din mai și până vine înghețul, oamenii sunt nelipsiţi de pe câmp. "Soiul pe care îl culegem acum se numeşte Honeoye, este un soi mai vechi, este timpuriu, un gust un pic acrişor, dar foarte moale, gustos", arată soţii Moloce.  

"În primăvară începem cu prăşitul, prăşitul manual. După prăşit punem paiele pe care le vedeţi. Se cheamă mocire şi după aşteptăm să culegem. Toate câmpurile au irigaţie", explică Simona Moloce, cultivator de căpşuni. Anul trecut, plantaţia familiei Moloce a avut o producție totală de aproximativ 100 de tone.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Au "furat" meserie 4 ani în Germania, apoi au deschis propria afacere în România. Povestea de succes a celor doi soţi din Suceava