Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea care i-a adus succes Andreei după o investiţie de 30.000 de euro: "Conserv ce făceau bunicii noştri"

Vechiul şi noul, tradiţia şi tehnologia pot face casă bună împreună. O tânără antreprenoare din Gorj a deschis o afacere la ţară, brodată cu fonduri europene. E vorba de un atelier de broderii, unde un meşter popular ţese la război şi coase cu acul şi aţa, iar în încăperea de alături de toate acestea se ocupă maşinăriile. Rezultatul nu diferă prea mult, dar tehnologia salvează mult timp. 

de Redactia Observator

la 29.02.2024 , 18:05

De mic copil, doamna Mioara e în faţa războiului de ţesut.

Mioara: Asta e meseria mea de-o viaţă. Muncesc de toate. Şi cu sapa, şi cu coasa, dar războiul e viaţa mea

Acul şi aţa au ajutat-o să-şi ţină copilul la facultate

Vezi și

A ţesut kilometri de covoare. La o broderie munceşte şi câteva zile. În încăperea alăturată, o astfel de broderie e gata în câteva minute. Cu ajutorul tehnologiei.

Pe acelaşi subiect

Andreea David, antreprenor: Avem modelul pe ecran. Pot lăsa culorile impuse de program, dar mi s-au cerut trandafiri roşii aşa că am decis să schimb culorile în funcţie de aţele care sunt deja acolo.

Andreea e iubitoare de tradiţii, coordonează un ansamblu de dansuri populare în sat şi vrea să ducă valorile populare mai departe cu ajutorul tehnologiei.

Andreea David, antreprenor: Am scanat şi câteva broderii de la doamna Mioara. Încerc să conserv ce făceau bunicii noştri înainte şi cred că asta e singura modalitate de conservare.

Andreea dă mai departe bunătate în comunitate

După un curs de economie socială, Andreea a obţinut un proiect de 30 de mii de euro. Aşa a deschis atelierul de broderii. Localnicii i-au donat pături, velinţe şi tot felul de obiecte artizanale locale. Acum tânăra vrea să întoarcă binele comunităţii.

Andreea David, antreprenor: Vreau să fac un atelier cu mai multe război de ţesut şi să le dau de lucru femeilor în vârstă din sat. Şi bătrânii pot contribui la promovarea tradiţiilor ca şi înainte. Anul acesta mi-am propus să ofer servicii de croitorie şi de broderie gratuit pentru cinci familii, cazuri sociale, din comuna Polovragi.

Primele broderii au ajuns la copiii care fac parte din ansamblul comunei, dar şi pe veşmintele preoţilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Afacerea care i-a adus succes Andreei după o investiţie de 30.000 de euro: "Conserv ce făceau bunicii noştri"