Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacere pornită din lenea consumatorilor. Hoţii fură PET-urile cu sigla SGR din pubele şi fac sume mari zilnic

Un fenomen deranjant se extinde în toată ţara. Pubelele cu sticle sunt sparte de oameni care fură ambalaje cu etichete de garanţie. Încasează astfel sute de lei pe zi şi fac pagube mari primăriilor, care trebuie să înlocuiască mereu recipientele şi să curăţe zona devastată. Situaţia este întreţinută de cei care încă aruncă sticle la gunoi. Patru din 10 români nu au returnat niciun ambalaj prin Sistemul Garanţie-Returnare. 

de Redactia Observator

la 11.04.2024 , 21:01

Un localnic din Baia Mare a filmat un act de vandalism care devine obicei - două persoane sparg containerul pentru colectarea selectivă a sticlei. Caută ambalaje pentru care obţin bani din aparatele de reciclare: 50 de bani bucata.

O pubelă plină aduce un câştig între 50 şi 60 de lei

Cei care aruncă în tomberoane şi ambalajele pe care pot lua garanţia întreţin, fără să îşi dea seama, această afacere ilegală care se extinde în toate oraşele. Găsim cazuri şi la Iaşi. 

Vezi și

"Cele mai multe distrugeri se înregistrează pe Strada Sarmisegetuza, unde pe o distanţă de aproximativ un kilometru avem patru astfel de puncte gospodăreşti. La containerele pentru sticlă şi cele pentru plastic şi metal sunt făcute cel mai des vandalizări. Asta pentru că atunci când nu reuşesc să intre pe aici, pe unde se aruncă în mod normal deşeurile, încep să forţeze uşile", transmite Clara Mihociu, reporter Observator. 

Localnică: Sunt care pur şi simplu distrug cu picioare, sunt agresivi. Şi în plus de asta, nu se păstrează curăţenia, în primul rând. 

Cătălin Neculau, director firmă salubritate Iași: Din 530 de puncte gospodăreşti, în ultimii doi ani de zile, au fost vandalizate şi au fost distruse şi arse şi incendiate 53 de puncte. Un singur punct gospodăresc costă în jur de 6.000 de euro fără TVA. De când a început sistemul Returo, acest fenomen s-a intensificat.

Situaţia se repetă şi la Constanţa, unde angajaţii Societăţii de Salubritate reclamă mereu actele de vandalism.

Dragoş Banaga - şef departament colectare selectivă: Se pot face chiar câteva sute de lei pe zi. 

Două PET-uri au aproximativ 100 de grame şi fac un leu. Un kilogram de fier vechi tot un leu e, dar e un kilogram. Un kilogram de PET-uri discutăm deja de 10 lei. E mult mai profitabil pentru ei să colecteze aceste tipuri de ambalaje.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: Una e să iei dintr-un coş de gunoi sau o pubelă un ambalaj SGR, ceea ce nu e neapărat un lucru rău, pentru că în loc să ajungă în groapa de gunoi, va ajunge într-o fabrică de reciclare şi alta e să vandalizezi un punct de colectare. Ar trebui, în primul rând, pedepsite pentru distrugere şi pentru faptul că au distrus acel punct de colectare.

100 de milioane de ambalaje au fost reciclate prin sistemul Garanţie-Returnare în ultimele patru luni şi jumătate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Afacere pornită din lenea consumatorilor. Hoţii fură PET-urile cu sigla SGR din pubele şi fac sume mari zilnic