Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 3.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia ar putea fi daţi afară. Motivul: România riscă să piardă 700 de milioane de euro: "O să rămânem pe drumuri"

Două grupuri energetice pe bază de cărbune din Complexul Energetic Oltenia vor fi închise pentru că, altfel, România riscă să rămână fără 700 de milioane de euro. Banii vin de la Comisia Europeană prin P.N.R.R, dar sunt blocați pentru că statul român şi-a asumat că va netezi calea spre o energie mai curată. Închiderea celor două grupuri ar putea fi sinonimă cu 3.000 de locuri de muncă pierdute, cu toate că oficialii de la Bucureşti dau asigurări că salariaţii nu vor avea de suferit odată ce va fi luată această decizie. 

de Diana Speretoiu

la 11.03.2023 , 11:33

În şedinţa de Guvern, s-a discutat despre trecerea în conservare a celor două grupuri de la Turceni și Rovinari. Săptămâna viitoare, Executivul va veni cu un act în acest sens. Surse guvernamentale spun că decizia ar urma să se aplice în cel mult trei luni.

Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt Guvern: România trebuie să îţi îndeplinească aceste obligaţii privind intrarea acestor grupuri în conservare, fără însă ca acest lucru, cel puţin potrivit situaţiei existente în acest moment să aducă atingere în vreun fel situaţiei contractuale a celor care muncesc în acest moment. 

Complexul Energetic Oltenia numără 11 grupuri pe cărbune la Turceni, Rovinari și Ișalnița. Compania urmează un plan de restructurare și își va închide din capacități ca să poată înlocui energia poluatoare cu una mai curată.

Vezi și

Diana Speretoiu, reporter Observator: Iniţial, măsura parafată de Statul Român şi agreată de Comisia Europeană a fost ca grupul energetic 3, de la Termocentrala Rovinari şi grupul 7 de la Turceni să fie închise la sfârşitul anului trecut. Criza energetică a determinat Guvernul să amâne această măsură până la finalul lui octombrie 2023. Şi dacă în alte ierni energia pe cărbune era pe primul loc în sistemul energetic naţional, astăzi asigură doar 13% din energia electrică produsă în România.

Pe acelaşi subiect

3.000 de locuri de muncă, puse în pericol

Adică jumătate față de anii trecuți. Închiderea celor două grupuri fără să fie pus altceva în loc ar putea pune în pericol aproximativ 3.000 de locuri de muncă.

Manu Tomescu, angajat Termocentrala Rovinari: Un grup energetic pe cărbune în acest context al războiului din Ucraina și al unei crize energetice aduce stabilitate în sistemul energetic național.

Nicușor Văduva, angajat CE Oltenia: Pentru ca România să primească miliarde de euro de la UE pe durerea și strigătul nostru și noi o să rămânem pe drumuri la vârste de peste 50 de ani.

3,2 miliarde de euro, reprezentând a doua plată din fondurile PNRR, ar trebui să ajungă la București. Spiritele sunt încinse în rândul salariaților care au organizat încă un protest la Târgu Jiu prin care au cerut să le fie recunoscute condițiile grele în care muncesc ca să se poată pensiona anticipat.

În prezent, Complexul Energetic Oltenia numără 11 mii de salariați și este cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune de la noi. România și-a asumat că 2032 va însemna sfârșitul mineritului, iar cărbunele va fi înlocuit cu energie mai puțin poluantă: de la soare și centrale pe gaze.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » 3.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia ar putea fi daţi afară. Motivul: România riscă să piardă 700 de milioane de euro: "O să rămânem pe drumuri"