Video SONDAJ: Ce scoruri ar obţine Nicuşor Dan, Crin Antonescu sau George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale
Cu o lună și jumătate înainte de alegeri, avem un război total între pro-europeni și candidații suveraniști. Dacă George Simion a fost validat de Curtea Constituțională, Anamaria Gavrilă a primit azi undă verde de la Biroul Electoral Central. Cel care va avea mai puține voturi într-un sondaj intern va renunța la cursa pentru Cotroceni. Ambii le promit însă susținătorilor un referendum național, în urma căruia să se revină la o finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi.
În ziua în care Biroul Electoral Central i-a validat candidatura, Anamaria Gavrilă şi-a lansat şi clipul de campanie, în care apare desculţă pe uliţele satului şi într-un lan de porumb.
Potrivit planului inițial, negociat cu George Simion și Călin Georgescu, Anamaria Gavrilă ar urma să se retragă din cursa pentru Cotroceni. Asta pentru că liderul AUR a fost deja validat de Curtea Constituțională, care a respins toate contestațiile depuse împotriva sa.
"Candidatura mea este pentru a restabili ordinea constituțională. Eu sunt pregătită să fac tot ceea ce trebuie pentru ca această mișcare să câștige alegerile și să dăm președintele", a declarat Anamaria Gavrilă, candidat POT la prezidenţiale.
Ambii îşi mobilizează alegătorii cu promisiunea că vor aduce "Turul 2 înapoi", pentru a-l instala pe Călin Georgescu la Palatul Cotroceni. "Până la urmă s-ar putea să se modifice legea CCR și, pe urmă, să se facă eventual un referendum. În urma acestui referendum, s-ar putea ca poporul român să dicteze anularea unei decizii a CCR, de exemplu", spune Mugur Mihăescu, deputat AUR.
- Ce vor de la viitorul președinte "vecinii" lui din Cotroceni. De generații întregi, oamenii din cartier nu...
- Ilie Bolojan, întâlnire cu responsabilii în organizarea alegerilor prezidențiale. Şefii marilor instituţii,...
- Candidatura lui Victor Ponta, contestată la CCR. E acuzat de tentativă de lovitură de stat
- Candidatura lui George Simion, validată de BEC: "Să vedem dacă trecem de CCR"
- Victor Ponta, liber să candideze la președinție. BEC i-a validat candidatura
"Este o prostie. Nu poate fi adus turul 2 înapoi. Luând-o așa, la caterincă. Câștigă unul din cei doi, ajunge președinte, ce face? Cum să aducă turul 2 înapoi? Își dă demisia? Dă decret prezidențial? E o glumă", a declarat Daniel Fenechiu, senator PNL.
CCR menţine decizia BEC de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă
Judecătorii au respins și contestația depusă de Diana Șoșoacă, după ce Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura. Șefa SOS România și susținătorii ei au cântat "veșnica pomenire" și au adus o coroană funerară la sediul CCR.
Tot azi, liderii USR l-au atacat dur pe Nicușor Dan. Asta deși unele voci din partid spun că, pe ultima sută de metri, s-ar putea ajunge la un acord pentru retragerea Elenei Lasconi. "Nimeni nu înțelege de ce mai candidează Nicușor Dan. Nu mai este pericolul Georgescu. El trebuia să ne salveze pe toți, chiar dacă noi nu voiam de Călin Georgescu. Elena Lasconi este în campanie și își va reveni în sondaje", susţine Cristian Ghinea, senator USR.
Între timp, a fost publicat primul sondaj după eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru Cotroceni.
Sondaj AtlasIntel: Cine câştigă primul tur al alegerilor
Un sondaj AtalsIntel arată că George Simion ar câștiga primul tur cu peste 30% din voturi, urmat de primarul Capitalei, Nicușor Dan, cu 26%. Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, ar fi votat de aproape 18% dintre alegători, iar Victor Ponta ar fi preferat de 9% dintre români. Asta în timp ce șefa USR, Elena Lasconi, ar aduna mai puțin de 4% din voturi. Altfel, dacă George Simion s-ar retrage din cursă, atunci Anamaria Gavrilă ar câștiga primul tur cu peste 30%, iar clasamentul s-ar păstra, cu mici diferențe.
În turul doi, Nicușor Dan s-ar impune indiferent de adversar. Scorul cel mai strâns ar fi într-o finală cu George Simion - diferența ar fi de aproape 7% în favoarea primarului general. Altfel, Nicușor Dan l-ar învinge pe Crin Antonescu la o distanță de 10 procente, iar într-o finală cu Victor Ponta, diferența ar fi de peste 25%. Altfel, dacă românii ar avea de ales între Nicușor Dan și Elena Lasconi, atunci șefa USR ar convinge doar 5% dintre alegători. Sondajul a fost realizat în mediul online pe un eșantion de aproape 2400 de români și are o marjă de eroare de 2%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰