Video Lavinia, singura din România care "traduce" muzica pe înţelesul celor care nu aud sau nu văd: "Aşa arată normalitatea. Cu toţii, în aceeaşi sală"

Aşa începe unul dintre cele mai neobisnuite spectacole de la Teatrul de Comedie. Unul pentru care e nevoie de traducere. Pentru cei care sunt în sală şi nu văd. Sau nu aud. Lavinia Chiţu e pe scenă ca să spună, prin semne, cuvinte care altfel nu se pot auzi. Sau cântece care n-ar putea fi ascultate vreodată de oamenii care trăiesc în tăcere. "Un spectacol special, singurul din țară care este accesibilizat pentru toate tipurile de dizabilități. Să ştiţi că aşa arată normalitatea. Cu toţii, în aceeaşi sală", a declarat Lavinia Chiţu.

Lavinia merge prin şcoli şi îi învaţă pe copii limbajul mimico gestual ca şi cum ar fi o altă limbă străină

Emoţiile sunt copleşitoare. Şi pe scenă, şi în sală. Iar la final, se transformă în aplauze, lacrimi şi îmbrăţisări. E pentru prima dată când oamenii aceştia trăiesc senzaţii unice. "Prima oară am venit la acest spectacol cu copilul meu. Este prima dată. Nu merg la spectacole în general pentru că nu există interpretare în semne", spune o femeie fără auz. "Oamenii de genul acesta nu ies din casă pentru că sunt judecaţi. Părinţii unor astfel de copii nu se duc cu ei nici până la chioşcul din colţ, pentru că se uită cea de la casă urât la ei sau "săracul" sau "vai". Li se pare atunci acest spectacol e un pansament, o portiţă unde ei sunt acceptaţi aşa cum sunt", a declarat Lavinia Chiţu.

Vezi și

Nu există interpretare în semne în multe locuri importante din România. Lavinia Chiţu ştie foarte bine cât de marginalizaţi şi cât de izolaţi trăiesc aceşti oameni. Şi mama, şi tatăl ei sunt surzi. Şi mai toată familia ei. Când Lavinia a venit pe lume părinţii au realizat că ea e un copil normal. Iar lor le va fi cumplit de greu să îi ofere o viaţă normală. "Eu, din câte mi-a spus mama, la 5 luni de zile am început sa vorbesc, am spus pe gură, mama, si pe urma am inceput sa constientizez pe la un an si jumatate ca ei sunt diferiti, asa, ca dau din maini. Si am inceput sa dau si eu din maini. Fără să vreau", a declarat Lavinia Chiţu.

Pentru Lavinia a fost ceva absolut firesc. Deşi părinţii ar fi dat orice să nu se întâmple asta. Ca să nu fie, şi ea, privită cum erau ei. Aşa că au încercat să o protejeze. Şi să creeze în jurul ei o altfel de lume. În care să nu fie nevoie de prea multe cuvinte. "Cand plangeam la sunete foarte puternice , asa clipea, si asa isi dadea seama ca eu plangeam, imi era foame sau ceva. O chestie inventata de tata , nu e el asa wow, dar a ajutat foarte mult", a declarat Lavinia Chiţu.

La fel si ceasul care aprindea un bec, pe post de alarmă. Ori soneria care lumina toată casa. Ori senzorul care le dădea de veste părinţilor atunci când Lavinia încerca să iasă la joacă, pe furiş. "Cand ieseam afara deschideam usa de la intrare si se aprindeau becurile in casa. Şi tu ai spus, unde pleci? Crezi că nu te vad?", a declarat Lavinia Chiţu. In casa lor era, deci, veşnic lumină. Şi veselie. Doar muzică n-a fost niciodată. Până în ziua în care Lavinia i-a cerut tatălui un pick up. Tata a cumpărat nişte discuri cu muzică populară. Altceva nu ştia că există. "Şi am început să ascult și am început să fac în semne de față cu ei. Cred că a fost prima reacție, prima zi din viața lor când au înțeles mesajele, versurile, muzica, trăirea prin mine. Bineînțeles că ne-a bufnit plânsul pe toți, am fost foarte emoționați", a declarat Lavinia Chiţu.

Şi peste ani, după ce şi-a luat şi atestat de traducător, a reuşit să facă asta. Să urce pe scenă alături de toţi marii artişti ai României. Să facă muzica auzită şi celor care nu aud. Lavinia salvează de fapt, o lume. Ne face pe noi să vedem cu alţi ochi oamenii care nu aud. Îi face pe ei, pe care care nu aud, parte din lumea noastră. Aşa cum ar trebui să fie, de fapt. "Am fost in ultima banca, am fost discriminata. Ce imi trebuie mie sa invat carte cand am parintii surzi? Cand veneau ai mei la scoala, normal ca vorbeau altfel decat noi si mai vin si muţii ăia. Şi eu am fsot discriminiata la randul meu, mi s-a spus muta", a declarat Lavinia Chiţu.

Asta a îndârjit-o. Să schimbe preconcepţii, să rupă bariere. Dar când se lasă liniştea, se retrage întotdeauna acolo unde ea s-a simţit întotdeauna cel mai bine. "Ma simt mai bine in lumea lor. Că unoeri simt ca nu sunt acceptata, mi-ar placea sa comunicam mai mult prin semne, mi-ar placea ca si ei sa fie intelesi mai mult in societate, să aiba ceva de spus in fata oamenilor, mi-ar placea sa devina o normalitate", a declarat Lavinia Chiţu.

Lavinia merge prin şcoli, şi îi învaţă pe copii limbajul mimico gestual, ca şi cum ar fi o altă limbă străină. E alături de grupul actorilor surzi la repetiţiile pe care le fac prin săli de împrumut. Şi visează la ziua în care va urca şi cu ei, pe o scenă mare, ca să ne spună nouă, prin cuvinte, povestea din spatele unor semne altfel greu de înţeles. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰