Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Raluca, directorul care a creat o şcoală ca afară. A atras fonduri de 500.000 de euro ca să dezvolte unitatea de învăţământ

De când era mică visa să devină profesoară. Dar nu una oarecare. Ci o profesoară care să lase o urmă peste tot pe unde va trece. Într-o ţară în care toată lumea se plânge de lipsă de fonduri sau de indiferenţă, ea a reuşit să renoveze şcoli şi să-i facă pe copii să vină cu drag în sala de clasă. Urmăriţi o poveste despre perseverenţă şi pasiune transformată în misiune, în campania Ajut Eu.

de Clara Mihociu

la 18.12.2023 , 20:40

Într-o lume în care poţi fi orice, alege să fii bun. E prima lecţie când intri în această școală. A doua este curajul de a spune ce simţi. Se râde mult şi se discută liber la orele de aici. Elevii şi profesorii sunt parteneri într-un proces de educaţie de care se bucură şi unii, şi alţii. De la copii, adulţii învaţă lecţii preţioase. "Să fim acolo și să îi înțelegem, să îi iubim, să îi ascultăm. Poate înainte nu făceam foarte mult acest lucru să îi ascultăm să ne spună ce îi doare, ce îi supăra, ce-și doresc. E foarte important că învățăm de la ei acest lucru, ne orientăm inclusiv lecțiile pe teme pe care ei și le doresc", a declarat Cristina Mădăras, profesoara de engleză.

Când a ajuns prima oară aici, școala, veche de 50 de ani, nu părea să mai aibă vreun viitor

Suntem în Școala Ion Ghica din Iași. Un loc care de câțiva ani înflorește. În fruntea echipei de profesori este, din 2019, Raluca Cozma. Anul acesta a fost numită directorul anului în România, după ce a atras fonduri de 500.000 de euro ca să dezvolte școala. A știut dintotdeauna că educația e misiunea ei. "De mică aveam pixul roșu în mână dar cred că la momentul acela nu conștientizăm de ce se întâmplă lucrul acesta. Mătușile mele, ambele sunt învățătoare și fără să-mi dau seama poate și ele mi-au transmis această dragoste. Educația înseamnă viitorul", a declarat Raluca Cozma.

Vezi și

Când a ajuns prima oară aici, școala, veche de 50 de ani, nu părea să mai aibă vreun viitor. Peste 600 de elevi învățau într-o atmosferă dezolantă și mulți abandonau studiile înainte să termine 8 clase. Raluca Cozma și-a propus să schimbe acest lucru. Iar dacă ea își propune ceva, nimeni și nimic nu îi stă în cale. Când primarul nu i-a răspuns, a păzit ușa primăriei până l-a convins să aloce bani pentru a repara gardul școlii. Când părinții au vrut să-și retragă copiii de la școală, a bătut la ușile lor și nu s-a lăsat până nu i-a făcut să se răzgândească. În numai doi ani, abandonul școlar a scăzut la 0,3%. A renovat sălile, a dotat clasele, a refăcut din temelii băile. N-a fost proiect european la care să nu aplice. "Nu este prima școală unde m-am opus cu încăpățânare să fac lucruri în care alții nu credeau și cred că experiență din spate m-a ajutat să spun și aici un da hotărât la provocările ce îmi apăreau în față", a declarat Raluca Cozma.

Pe acelaşi subiect

Au călit-o cei 17 ani în care a făcut naveta în mai multe școli de la sat. Pe oriunde a trecut, a mai pus câte o cărămidă la educația a mii de copii. Convinsă că școala e singura lor șansă să își clădească o viață mai bună. "Copii iubitori, copii cu suflet mare și copii care poate unde multe ori au nevoie de un cuvânt, de încurajare și de susținere pentru a urma un traseu educațional", a declarat Raluca Cozma. Perseverență, răbdare și muncă. Sunt lucrurile pe care le-a insuflat, prin puterea exemplului, nu doar elevilor, ci și părinților lor. "Este un lider și atunci dacă este un lider care dă un exemplu bun cu siguranță este urmat și până acum a dat exemple foarte bune", a declarat Cristina Mădăras, profesoară de engleză.

Raluca Cozma nu se oprește, pentru că mereu mai e ceva de făcut. Următorul vis pe care vrea să-l transforme în realitate e un laborator modern pentru limbi străine, unde copiii să învețe franceză, engleză și germană. "Important este că acest laborator lingvistic poate fi transformat ulterior și în laborator multifuncțional pentru discipline că fizică, chimie, informatica. Îmi doresc și un atelier de instrumente muzicale, noi avem și un cor al școlii și aceasta a fost o dorință de-a mea de la începutul venirii mele în această școală", a declarat Raluca Cozma.

Tot ce face și tot ce visează e de fapt o declarație de dragoste pentru copii. "Îmi doresc să am puterea de a iubi fiecare copil așa cum îl iubesc acum și lucrurile materiale cu siguranță vin de la sine", a declarat Raluca Cozma.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ajut Eu » Raluca, directorul care a creat o şcoală ca afară. A atras fonduri de 500.000 de euro ca să dezvolte unitatea de învăţământ