Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şcoala pentru micii "supereroi", ajutată cu o donaţie de 9.900 de euro

Când a venit pe lume medicii au spus că el, cu greu va reuşi să facă un pas. Că va trăi, la fel ca alţi copii cu acelaşi diagnostic, într-un scaun cu rotile. Doar că în lumea lui s-a întâmplat altfel - părinţii i-au spus că orice e posibil atunci când vrei. Poţi să alergi, să urci în copaci, să mergi cu bicicleta. Marius Brăila, s-a transformat aşa, dintr-o persoană cu dizabilităţi, într-un supererou cu multe abilităţi. Azi conduce maşina, schiază, aleargă, urcă munţi. Are un job, o familie cu trei copii şi o şcoală pentru super eroi. 

de Redactia Observator

la 24.12.2023 , 17:02

Marius Brăila: Eu m-am născut cu parapareză spastică și asta m-a pus un pic în dificultate copil fiind. Nu puteam să îmi folosesc mâna dreapta, un pic din mâna stânga și picioarele, mă rog, îmi erau așa în interior. Și atunci a trebuit cumva să reparăm lucrurile astea.

De mai bine de 30 de ani, cu fiecare pas pe care îl face, Marius Brăila mai repară câteva ceva. Pentru el, dar mai ales, pentru noi. Noi, cei care ne-am obişnuit să vedem în oameni că el, doar dizablitatea.

Marius Brăila: Am stat la etajul 4 în copilărie, fără lift, sunt 64 de scări, le știu numărul, și fiecare treaptă însemna de fiecare dată un câștig.

Vezi și

Părinţii i-au spus mereu că nu există nimic ce el n-ar putea face. Şi l-au împins de la spate - să alerge, să se urce în copaci, să meargă pe bicicletă. Pentru că mai târziu să devină omul mare care să schimbe lumea. Luptând cu fiecare "Nu se poate" pe care îl va auzi în jurul lui.

Marius Brăila: Mi-au spus, n-o să conduci niciodată mășini pentru că boală ta nu e compatibilă cu condusul. Şi m-a dărâmat acel răspuns pentru că eu îmi doream foarte mult să fiu independent.

A luat permisul de conducere. A urcat munţi şi a dărâmat preconcepţîi. A mers la scoală, a devenit programator, şi-a întâlnit marea iubire. La 30 şi ceva de ani Marius era un om împlinit, cu o familie cu 3 copii. Cel mai mic, un super erou, ca și el. Un băieţel abandonat pe care a vrut să îl salveze.

Din când în când, în sală, se mai aude ca un ecou, vocea unui copil. Marius e acolo să le şoptească la ureche - nimic nu e imposibil. Niciodată! Priviţi-mă pe mine. Şi îndrăzniţi să visaţi!

Pentru ca Marius să poată ajuta la rândul lui alte persoane, Fundaţia Alfa a donat 9.900 de euro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ajut Eu » Şcoala pentru micii "supereroi", ajutată cu o donaţie de 9.900 de euro