Vremea 11 - 24 martie 2024. Revin ploile, vântul și ninsorile la munte; spre finalul săptămânii se încălzește în aproape toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 11 - 24 martie 2024. Specialiştii ANM anunţă că vremea se schimbă radical, revin ploile, vântul și ninsorile la munte. Vor fi variații termice de la o zi la alta, iar spre final de săptămână se încălzește în majoritatea zonelor.
Administrația Națională de Meteorologire a emis luni, 11 martie 2024, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
"La începutul săptămânii vremea va fi predominant închisã şi va ploua în toatã ţara. În zona montanã înaltã precipitaţiile vor fi sub formã de lapoviţã şi ninsoare, iar vântul va accentua senzația de frig. Prin unele regiuni cantitãţile de apã vor depãşi 20...30 l/mp. Vântul va avea intensificãri temporare în majoritatea zonelor, cu viteze de 45...60 km/h, iar la altitudini mari la munte, rafalele vor depãşi 80...90 km/h. Valorile termice vor fi în continuare peste cele normale pentru a doua decadã a lunii martie, cu maxime între 6 şi 15 grade Celsius. Spre finalul săptămânii valorile termice vor fi în creștere în majoritatea zonelor din țară, urmând ca regimul termic să depăsescă în continuare normalul perioadei", spun specialiștii de la ANM.
Vremea în Banat
În primele zile din interval, valorile termice maxime vor fi în scădere de la medii regionale de 16 grade, până spre 12 grade. Ulterior, până la finalul săptămânii, valorile diurne vor fi în creștere până la medii de 17...18 grade. În a doua jumătate a intervalului, variațiile termice nu vor fi semnificative, iar media maximelor se va situa în general în jurul a 16 grade. Valorile termice nocturne vor fi în scădere de la medii de 8 grade, spre 3...4 grade la finalul primei săptămâni, iar în a doua parte a intervalului vor fi doar ușoare variații, iar media se va menține în jurul a 5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 11-15 martie și după data de 19 martie.
- Informare de vreme severă în aproape toată ţara. ANM anunţă rafale puternice, ninsori şi strat de zăpadă la...
- Prognoza AccuWeather în România. Cum va fi vremea în martie; posibile ploi, lapoviță și ninsori în unele zone...
- Vremea 11 martie - 8 aprilie 2024. Temperaturi mai ridicate decât cele normale și ploi în aproape toată țara
Prognoza meteo în Crișana
Până spre mijlocul primei săptămâni, valorile termice maxime vor fi în scădere de la medii de 17...18 grade, până spre 12 grade. Ulterior, până la finalul primei săptămâni, valorile diurne vor fi în creștere până la medii de 16...17 grade. În a doua jumătate a intervalului, vor mai fi variații termice ușoare, dar media maximelor va fi în general în jurul a 15 grade. Valorile termice nocturne vor fi în scădere de la medii de 7...8 grade la începutul intervalului, spre 3...4 grade la finalul primei săptămâni, iar în a doua parte a intervalului vor fi doar ușoare variații, iar media se va menține în general în jurul a 5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată mai ales în intervalul 11-14 martie și după data de 17 martie.
Vremea în Transilvania
Până la mijlocul primei săptămâni, valorile termice maxime vor fi în scădere de la medii de 16 grade, până spre 10...11 grade. Până la finalul săptămânii, valorile diurne vor fi în creștere spre medii de 15...16 grade. În a doua jumătate a intervalului, vor mai fi variații termice nesemnificative, dar media maximelor se va situa în general în jurul a 14 grade.
Valorile termice nocturne vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului, iar media regională a acestora va oscila între 2 și 5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 11-15 martie și după data de 19 martie.
Prognoza meteo în Maramureș
Până în data de 13 martie, valorile termice maxime vor fi în scădere de la medii de 16 grade, spre 12 grade. Ulterior, până la finalul primei săptămâni, valorile diurne vor fi în creștere până la medii de 15 grade. În a doua jumătate a intervalului, vor mai fi variații termice ușoare, iar media maximelor va fi de 13...15 grade. Valorile termice nocturne vor fi în scădere de la medii de 7 grade la începutul intervalului, spre 3 grade la finalul primei săptămâni. În a doua parte a intervalului vor fi doar ușoare variații, iar media va oscila între 2 și 5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată mai ales în intervalul 11-14 martie și după data de 17 martie.
Vremea în Moldova
Până la mijlocul primei săptămâni, variațiile termice diurne nu vor fi semnificative, iar media acestora va fi de 8...9 grade. În intervalul 14-18 martie valorile termice maxime vor fi în creștere spre medii de 16...17 grade, iar apoi vor avea tendința de scădere până la 13...14 grade. Valorile termice nocturne vor avea ușoare variații pe tot parcursul intervalului de anticipație, iar media regională a acestora va oscila între 2 și 5 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 11-14 martie și după data de 19 martie.
Prognoza meteo în Dobrogea
Valorile termice nu vor avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză. Media maximelor va oscila între 10 și 15 grade, cu o creștere a valorilor între 14 și 18 martie, iar cea a minimelor va fi de 4...6 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 15 martie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 11-15 martie și după data de 20 martie.
Vremea în Muntenia
Până la mijlocul primei săptămâni, valorile termice maxime vor fi în scădere ușoară de la medii de 15...16 grade, până spre 12 grade. Până la finalul săptămânii, valorile diurne vor fi în creștere spre medii de 18...19 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperaturile maxime vor avea din nou tendința de scădere ușoară până la medii de 15...16 grade.
Valorile termice nocturne vor avea variații nesemnificative pe tot parcursul intervalului, iar media regională a acestora va oscila între 3 și 6 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 11-15 martie și după data de 20 martie
Prognoza meteo în Oltenia
Valorile termice nu vor avea variații importante pe parcursul celor două săptămâni de prognoză. Media maximelor va oscila între 14 și 18 grade, iar creșterea valorilor se va realiza spre finalul primei săptămâni. Media temperaturilor nocturne va fi în general de 4...6 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 16 martie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 11-15 martie și după data de 20 martie.
Vremea la munte
Valorile termice nu vor avea variații importante pe parcursul celor două săptămâni de prognoză. Media maximelor va oscila între 2 și 6 grade, cu o creștere mai pronunțată între 14 și 18 martie, iar cea a minimelor va fi de -3...0 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 15 martie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 11-15 martie și după data de 19 martie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰