Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea se încălzește uşor, după una dintre cele mai geroase nopţi de la începutul sezonului. De Crăciun am putea avea temperaturi de primăvară

 A fost una dintre cele mai geroase nopţi de la începutul acestui sezon rece, iar temperaturile au scăzut în anumite zone şi până la minus 11 grade Celsius. Cum era de aşteptat, frigul i-a afectat mai ales pe şoferi, căci oamenii s-au trezit azi dimineaţă cu maşinile îngheţate bocnă. Din fericire, avem şi veşti bune: vremea intră într-un proces de încălzire iar de Crăciun am putea avea temperaturi de primăvară. 

de Redactia Observator

la 20.12.2022 , 13:35

Este iarnă în toată regula în majoritatea zonelor din ţară, deşi nu ne lăudăm cu ninsori şi strat de zăpadă decât la munte, pe creste. Frigul năprasnic ne-a dat, în schimb de furcă, iar şoferii au fost cei mai afectaţi. 

Locuitorii din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, dar şi din alte oraşe din ţară şi-au găsit maşinile îngheţate bocnă azi dimineaţă. Oamenii au fost nevoiţi să piardă minute în şir pentru a curăţa stratul de gheaţă depus pe geamuri. 

Şi cei care au circulat pe timpul nopţii, mai ales între localităţi, au făcut-o cu mare grijă din cauza poleiului depus pe şosele. Şi pietonii au avut o surpriză. În cazul lor cine s-a sculat de dimineaţă, nu a ajuns prea departe.tot din cauza poleiului dar şi a frigului. 

Vezi și

Probleme pe aeroportul Cluj din cauza gerului

Pe acelaşi subiect

Oamenii nu se plâng atât de mult de frig, cât de faptul că există diferenţe mari de temperatură de la o zi la alta. Acum câteva zile la Braşov au fost 16 grade. Azi, temperaturile nu vor mai trece de şase grade. 

Localnică: Este destul de frig, dar nu este aşa de rece rece. 

Reporter: Cum vă protejaţi? 

Localnică: Ne îmbrăcăm mai gros şi cam atât. 

Foarte frig a fost şi la Cluj-Napoca. Motiv pentru care avioanele de pe aeroport nu au putut decola decât după ce a fost îndepărată gheaţa de pe fuselaj. 

La Constanţa a fost cel mai cald. Minus trei grade s-au înregistrat la primele ore ale dimineţii. iar la bucureşti au fost minus nouă. Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat însă în depresiuni. Minus 11 grade. În zilele următoare vremea va intra într-un uşor proces de încălzire. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea se încălzește uşor, după una dintre cele mai geroase nopţi de la începutul sezonului. De Crăciun am putea avea temperaturi de primăvară