Foto Vremea de mâine 24 iulie 2024. Temperaturile scad în mare parte din țară. Anunțul meteorologilor
Vremea în România. Până miercuri vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, iar în sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista. Disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi pe arii relativ extinse în Câmpia Română şi în Dobrogea continentală şi izolat în Câmpia de Vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 şi 35 de grade. Cerul va fi variabil, dar vor fi şi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, după-amiaza şi seara - în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în centru, vest şi sud-vest. În intervale scurte de timp, îndeosebi în zonele de munte, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi vor fi posibile căderi de grindină.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Valorile termice vor fi în scădere uşoară, însă în sudul, centrul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat şi mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări ale vântului şi descărcări electrice, în Banat, Transilvania, Oltenia, pe arii relativ extinse în Muntenia, Crişana, Maramureş, Moldova şi local în Dobrogea.
Pe alocuri vor fi vijelii (viteze la rafală în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi pe suprafeţe mici de peste 30...40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul şi estul Munteniei, precum şi în vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 24 de grade pe litoral.
Prognoza meteo București
Vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade. Vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil vijelie. Cantităţile de apă pot fi însemnate.
- Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val de ploi, grindină şi vijelii
- Câte grade arată termometrul după ploaie. Valul de caniculă, întrerupt de o mică pauză
- Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo până în 4 august
Vremea de mâine la munte
Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior. Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat şi mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări ale vântului şi descărcări electrice. Pe alocuri vor fi vijelii (viteze la rafală în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi pe suprafeţe mici de peste 30...40 l/mp.
Prognoza meteo pe litoral - temperaturi
Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 şi 33 de grade, iar cele minime între 19 şi 23 de grade. Cerul va fi temporar noros şi mai ales în a doua parte a intervalului, când trecător vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 27 şi 29 de grade.
Cum va fi vremea în Europa
Valul de căldură va persista în Europa sudică, iar în Spania şi Portugalia se vor înregistra temperaturi de până la 38...41 de grade. Înnorări temporar accentuate şi ploi vor fi în nordul, nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul Europei. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Pe alocuri se vor acumula cantităţi de apă însemnate. În restul continentului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în partea centrală şi local în rest.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰