Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val de ploi, grindină şi vijelii

Administraţia Națională de Meteorologie a actualizat marți, 23 iulie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 23 iulie - 19 august 2024. Potrivit specialiștilor, de miercuri, gradul de instabilitate se va accentua în majoritatea zonelor ţării. 

de Redactia Observator

la 23.07.2024 , 07:35

Harta temperaturilor în Europa Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val de ploi, grindină şi vijelii - Observator

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marți, 23 iulie, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni.

"Gradul de instabilitate se va accentua treptat în vestul, centrul şi nordul ţãrii, iar de miercuri şi în celelalte zone. Vor fi perioade cu înnorãri accentuate, averse, local torenţiale, intensificãri ale vântului, vijelii şi descãrcãri electrice. Vor fi posibile şi cãderi de grindinã, iar cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate. De joi vom resimți și o răcorire, astfel temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 30 de grade. Valorile termice vor reveni la normalul perioadei de la finalul lunii iulie și vor fi în creștere treptată la începutul lunii august", spun specialiștii de la ANM.

Prognoza meteo 23 - 29 iulie 2024

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepția regiunilor vestice și sud-vestice unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în zona Carpaților Orientali și în regiunile sudice.

Pe acelaşi subiect

Vremea 29 iulie - 5 august 2024

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în sud-vest, dar și ușor mai coborâte în nord-estul teritoriului. 

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo 5 - 12 august 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice și sudvestice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Vremea 12 – 29 august 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice și sudice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val de ploi, grindină şi vijelii