Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Vremea 5 iunie 2021. Ploi cu caracter torențial în weekend

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de sâmbătă, 5 iunie 2021. Vremea va fi în general instabilă, cu ploi ce vor avea caracter torențial pe alocuri.

de Daniel Murărescu

la 04.06.2021 , 15:19

În noaptea de vineri spre sâmbătă cerul va fi variabil, cu înnorări în est, sud-est și la munte, unde doar izolat, îndeosebi în primele ore ale intervalului, se vor semnala ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 și 16 grade.

Vremea sâmbătă 5 iunie 2021

Vremea va deveni în general instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale datei. Temporar înnorările vor fi accentuate și îndeosebi după-amiaza și seara vor fi perioade cu averse și descărcări electrice local în nord și pe arii restrânse în rest. Noaptea, astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în jumătatea nordică a țării și pe suprafețe mici în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare de apariție în sud-est. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, izolat se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo București

Pe acelaşi subiect
vre

Vremea în București

Observator

Cerul va avea înnorări, iar la începutul intervalului vor fi posibile ploi slabe, trecătoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 12...14 grade.

Vremea pe litoral

Vremea pe litoral

Vremea pe litoral

Observator

Vremea va fi răcoroasă, dar în general frumoasă. Cerul va fi variabil, temporar mai noros după-amiaza și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 23 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 și 17 grade.

Vremea la munte

Vremea la munte

Vremea la munte

Observator

Vremea va deveni în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Astfel de fenomene se vor semnala după-amiaza și seara local în Carpații Orientali și pe arii restrânse în rest, iar noaptea în cea mai mare parte a zonei montane. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, izolat se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele înregistrate în intervalul anterior.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Vremea » Vremea 5 iunie 2021. Ploi cu caracter torențial în weekend