Vremea 31 martie - 13 aprilie. Răcire în weekend, ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone din țară
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 31 martie - 13 aprilie. Specialiştii ANM anunţă răcire în weekend şi ploi care se vor transforma în lapoviță și ninsori, în mai multe zone din ţară.

ANM a emis luni, 31 martie 2025, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
"Pe parcursul acestei săptămâni, valorile termice se vor menține normale climatologic pentru această perioadă. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi va ploua, mai ales cu caracter de aversã, local în vestul, centrul şi sud-vestul ţãrii şi pe arii mai restrânse în rest. Pe alocuri se vor semnala descãrcãri electrice, iar cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp. La altitudini montane mari vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare, iar vântul va accentua senzația de rece. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade, iar cele minime între 2 şi 9 grade. O răcire mai accentuată este prognozată în primul weekend din aprilie, dar și la începutul săptămânii viitoare. În acest interval precipitațiile vor fi în extindere, iar treptat ploile se vor trasforma în lapoviță și ninsoare. În zonele montane vor predomina ninsorile și vântul interns, astfel se va depune strat nou de zăpadă", spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Vremea în Banat
Regimul termic diurn, normal perioadei în prima zi, va marca un proces de încălzire ușoară și se va menține așa până în data de 4 aprilie, astfel că media maximelor va ajunge de la 14 spre 18 grade; în tot acest interval, minimele termice vor oscila foarte puțin, între medii de 4 și 6 grade. Până în data de 8 aprilie se va răci semnificativ, astfel că maximele vor ajunge la 10 grade, iar minimele la 0 grade, valori mediate regional, dar ulterior vor crește treptat spre medii ale maximelor de 20 de grade și ale minimelor de 6 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în ambele săptămâni analizate, iar cantitățile de apă vor fi local însemnate în zilele de 2, 3 și 6 aprilie.
- Vremea de mâine 2 aprilie. Temperaturile scad în zona de nord a ţării. Maximele se vor situa între 9 şi 20 de...
- Vremea 31 martie - 28 aprilie 2025. Răcire în aproape toată țara. Se întoarce iarna la munte, cu lapoviță,...
- Vremea de mâine 26 martie. Se mai răceşte un pic faţă de ziua precedentă. Maximele se vor încadra între 12...
- Vremea în România de Paşte şi de Florii. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
- Vremea de mâine 25 martie. Va fi mai cald decât normalul perioadei, însă sunt aşteptate ploi în cea mai mare...
Prognoza meteo în Crișana
Temperaturile maxime se vor situa în jurul normelor în prima zi, cu medii de 14 grade, dar în intervalul 1...4 aprilie vor caracteriza o vreme caldă, cu 18 grade mediat zonal, în timp ce minimele se vor situa peste mediile specifice perioadei, oscilând ușor între 4 și 6 grade. Ulterior, valorile termice vor scădea accentuat, astfel că în data de 6 aprilie mediile maximelor vor fi de 8 grade și ale minimelor de -2 grade, însă acesta va fi un proces de scurtă durată, deoarece până la finalului estimărilor de prognoză se va încălzi din nou, spre 18 grade ziua și 6 grade noaptea.
Precipitații vor apărea în aproape toate zilele, dar acestea vor fi mai extinse și mai intense în zilele de 2, 5 și 6 aprilie.
Vremea în Transilvania
Valorile termice se vor situa peste ceea ce ar fi caracteristic acestei perioade, până în data de 4 aprilie, cu medii ale maximelor de 14...16 grade și ale minimelor de 2...4 grade. După acest interval, acestea vor scădea semnificativ, la 8 grade mediat diurn și -2 grade mediat nocturn. În a doua sâptămână de prognoză vremea se va ameliora sub aspect termic, astfel că maximele vor ajunge la 16 grade, iar minimele la 2 grade, valori estimate prin mediere regională.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în aproape toate zilele, iar local și temporar vor fi și cantități de apă mai însemnate.
Prognoza meteo în Maramureș
Vremea va fi normală din punct de vedere termic în prima zi de prognoză, dar se va încălzi, astfel că, până în data de 4 aprilie, mediile maximelor vor urca de la 14 spre 18 grade, iar ale minimelor vor avea oscilații între 4 și 6 grade. În primul weekend se va răci accentuat, valorile diurne vor coborî la medii de 8 grade, cele nocturne la -2 grade, iar din 8 aprilie se va încălzi treptat, ceea ce va conduce la un regim termic mediat ziua spre 16 grade și noaptea spre 4 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în primele două zile și din nou după data de 5 aprilie.
Vremea în Moldova
În intervalul 31 martie - 4 aprilie, valorile termice diurne vor oscila ușor, între medii de 14 și 18 grade, iar cele nocturne între 4 și 6 grade. Ulterior, în decursul a numai 3 zile, vor marca o scădere majoră, spre 10 grade mediat regional ziua și -2 grade noaptea, dar până la finalul estimărilor de prognoză, temperaturile vor adopta o tendință de creștere, la maxime de 18 grade și minime de 4 grade, valori obținute din mediere. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de analiză, cu cele mai însemnate cantități de apă în 6 aprilie.
Prognoza meteo în Dobrogea
Graficele estimărilor termice indică în intervalul 31 martie - 5 aprilie o vreme ușor mai caldă decât în mod caracteristic perioadei, cu medii ale maximelor de 16 grade și ale minimelor de 6 grade. Din data de 6 aprilie regimul termic va scădea la medii diurne de 12 grade și nocturne de 4 grade, iar o revenire la regimul de debut se preconizează după data de 11 aprilie. Se vor semnala precipitații în aproape toate zilele din interval, dar cu extindere și intensitate diferită.
Vremea în Muntenia
Conform estimărilor cu privire la regimul termic, acesta se va situa peste normalul perioadei între 31 martie și 5 aprilie, cu maxime mediate la 16...18 grade și minime la 6...8 grade. Intervalul 4...9 aprilie va fi caracterizat de o răcire accentuată, ce va conduce la medii diurne de 12 grade și nocturne de 2 grade, însă acestea se vor redresa treptat și vor tinde spre maxime de 20 de grade și minime de 6 grade spre finalul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, cu extindere mai mare în zilele de 1, 2 și 6 aprilie.
Prognoza meteo în Oltenia
Regimul termic diurn nu va avea abateri mari față de normalul perioadei, însă cel nocturn se va situa peste specificul datei, astfel încât mediile maximelor vor fi de 16...18 grade, iar ale minimelor de 4...6 grade. Excepție vor face zilele de 6,7,8 și 9 aprilie când se va resimți un proces de răcire chiar semnificativă, ce va determina maxime de 12...14 grade și minime de 0...2 grade mediat regional. Se vor semnala precipitații pe întreg parcursul celor două săptămâni, dar cu probabilitate mare ca acestea sa fie intense și extinse între 1 și 4 aprilie.
Vremea la munte
În primele zile din intervalul de referință, regimul termic va fi relativ constant, cu valori diurne mediate zonal de 6 grade și nocturne de 0 grade. Din data de 6 aprilie și până în 10 aprilie vor fi schimbări majore sub aspect termic, produse de o advecție de aer rece, ce va determina medii ale maximelor de 0...2 grade și ale minimelor de -6...-4 grade, apoi acestea vor avea o tendință de creștere treptată, astfel că vor ajunge la 10 grade media maximelor și 2 grade a minimelor. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în ambele săptămâni, iar local și temporar vor fi cantități de apă însemnate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰