Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 25 martie - 22 aprilie 2024. De la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile cresc la peste 20 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 25 martie - 22 aprilie 2024. După un început cu temperaturi modeste, de la mijlocul săptămânii viitoare vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor. 

de Redactia Observator

la 22.03.2024 , 08:48

Harta temperaturilor în Europa - Observator

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri, 22 martie, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 25 martie - 22 aprilie 2024.

"După un început cu temperaturi modeste, de la mijlocul săptămânii viitoare vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor. Un transport de aer cald din sud-vestul continetului va urca valorile termice până spre 18...20 grade Celsius. Cerul va avea înnorãri temporare şi mai ales pe parcursul zilei de luni va ploua în sud-est şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla cu intensificãri în vestul, sudul şi centrul teritoriului, iar la munte va spori senzația de frig", au explicat specialiştii ANM. 

Prognoza meteo 25 martie  - 1 aprilie 2024

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordvestice, nordice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Pe acelaşi subiect

Vremea 1 - 8 aprilie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo 8 - 15 aprilie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Vremea 15 - 22 aprilie 2024

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local, în regiunile centrale și estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea 25 martie - 22 aprilie 2024. De la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile cresc la peste 20 de grade Celsius