Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 21 ianuarie. Temperaturile sunt în uşoară scădere. Minime şi de -13 grade

Vremea este în uşoară scădere, iar dimineaţa şi seara valorile termice sunt apropiate de ger. Minimele pot ajunge şi la - 13 grade. Iată prognoza meteo pentru 21 ianuarie.

de Redactia Observator

la 20.01.2022 , 15:20

La noapte, cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în vestul, nordul, centrul ţării şi izolat în restul teritoriului. Vor fi condiţii de polei. La munte va ninge, iar la altitudini de peste 1600 m, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depãşi 80...100 km/h, va fi viscol, vizibilitatea redusă şi zăpada troienită.

Intensificări temporare ale vântului vor fi local şi în zonele joase de relief, unde rafalele vor fi în general de 45...50 km/h, iar în Maramureş şi nordul Transilvaniei, în prima parte a nopţii, de 55...65 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între -12 şi 2 grade, cu cele mai coborâte valori în Maramureş.

Vremea 21 ianuarie. Temperaturile sunt în uşoară scădere. Minime şi de -13 grade

Articolul continuă după reclamă

Vremea 21 ianuarie în ţară 

Pe acelaşi subiect

Valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedentă în multe zone din ţară, iar noaptea în nord-vestul, nordul, centrul ţării şi în zona deluroasă, local va fi ger. Vor fi înnorări în general persistente în nordul, nord-vestul teritoriului, precum şi în zonele montane şi submontane, unde va ninge slab.

În restul ţării înnorările vor fi temporare şi precipitaţiile izolate, ninsori, iar în special în sud-est, mixte. Vântul va avea intensificări la munte, unde în special la altitudini mari vitezele vor depăşi 80...100 km/h, vizibilitatea va fi redusă şi zăpada troienită, iar în zonele joase de relief vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu intensificări, în special în nordul Moldovei, în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, la viteze în general de 45...55 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud a ţării, iar cele minime între -13 şi -3 grade. Pe suprafeţe restrânse se va forma ceaţă cu depunere de chiciură. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

Vremea 21 ianuarie. Temperaturile sunt în uşoară scădere. Minime şi de -13 grade

Vremea 21 ianuarie în Capitală

La noapte, cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de -2...1 grade.

Valorile termice vor fi în scădere, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -6...-4 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre -8 grade. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare pe parcursul zilei, însă probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în orele amiezii. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

Vremea 21 ianuarie. Temperaturile sunt în uşoară scădere. Minime şi de -13 grade

Vremea 21 ianuarie la munte

Vremea se va răci, iar la altitudini mari va fi ger. Vor fi înnorări în general persistente şi temporar va ninge slab. Vântul va avea intensificări, iar în special la altitudini mari vitezele vor depăşi  80...100 km/h, va fi viscol, vizibilitatea redusă şi zăpada troienită.

Vremea 21 ianuarie. Temperaturile sunt în uşoară scădere. Minime şi de -13 grade

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Vremea » Vremea 21 ianuarie. Temperaturile sunt în uşoară scădere. Minime şi de -13 grade