Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 16 septembrie. Revin ploile în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 20 şi 34 de grade

Vremea va fi în general instabilă în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureş şi 33...34 de grade în Muntenia şi vestul Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 12 şi 20 de grade.

de Redactia Observator

la 15.09.2022 , 15:25

La noapte, în jumãtatea de nord-vest, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã şi se va manifesta prin perioade cu înnorãri, averse şi descãrcãri electrice. Se vor înregistra cantitãţi de apã însemnate, care local vor depãşi 20...25 l/mp şi pe suprafeţe mai restrânse, în special în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi nordul Carpaţilor Orientali se vor acumula peste 40...60 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosfericã vor fi izolat. Vântul va avea intensificãri susţinute la munte, cu viteze de peste 70...80 km/h pe creste, iar la începutul nopţii şi în celelalte zone, în special asociat averselor, când pe arii restrânse se vor semnala vijelii. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12...13 grade în depresiuni şi 21...22 de grade pe litoral.

Vremea 16 septembrie. Revin ploile în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 20 şi 34 de grade

Vremea 16 septembrie în ţară 

Articolul continuă după reclamă

Vremea va fi în general instabilã în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţãrii, unde vor fi înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare, local cantitãţile de apã vor depãşi 20...25 l/mp, iar izolat cel mai probabil în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, 40...50 l/mp.  În restul teritoriului, cerul va fi variabil ziua, iar seara şi noaptea fenomene specifice instabilitãţii atmosferice se vor semnala pe alocuri. Izolat vor fi cãderi de grindinã.

Pe acelaşi subiect

Vântul va avea intensificãri locale la munte şi pe arii mai restrânse în celelalte zone, mai ales asociat averselor. Valorile termice vor scãdea în jumãtatea de nord-vest unde vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, iar în rest vremea se va menţine caldã, chiar cãlduroasã în regiunile sudice şi sud-estice. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureş şi 33...34 de grade în Muntenia şi vestul Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 12 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică va fluctua nesemnificativ la valori mici, de regim ciclonic.

Vremea 16 septembrie. Revin ploile în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 20 şi 34 de grade

Vremea 16 septembrie în Capitală 

La noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 17...19 grade.

Vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate noaptea când va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 16...18 grade. Presiunea atmosferică va fi aproape stationara, sub valoarea sa normala.

Vremea 16 septembrie. Revin ploile în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 20 şi 34 de grade

Vremea 16 septembrie la munte

Vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice vor fi în scãdere uşoarã. Vor fi înnorãri temporar accentuate, iar pe arii extinse se vor semnala averse şi descãrcãri electrice. Local, cantitãţile de apã vor depãşi 20...25 l/mp, iar izolat, cel mai probabil în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, 40...50 l/mp. Izolat vor fi cãderi de grindinã. Vântul va avea intensificãri locale, cu viteze mai mari pe creste.

Vremea 16 septembrie. Revin ploile în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 20 şi 34 de grade

Vremea 16 septembrie pe litoral 

Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a litoralului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 31 de grade, iar cele minime se vor situa între 19 şi 21 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri noaptea, când vor fi condiţii de averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare ziua (rafale de 40...50 km/h), apoi va scãdea în intensitate. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 18 şi 22 de grade.

Vremea 16 septembrie. Revin ploile în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 20 şi 34 de grade

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea 16 septembrie. Revin ploile în cea mai mare parte a ţării. Maximele se vor încadra între 20 şi 34 de grade