Vremea 15 noiembrie - 13 decembrie 2021. De joi, se răcește în toată țara. Ninsori și strat de zăpadă la munte
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 15 noiembrie - 13 decembrie 2021. Potrivit specialiştilor, vremea se răcește de joi, mai ales în nord, nord-est şi la munte.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
ANM a emis, vineri, prognoza pentru următoarele patru săptămâni.
Potrivit meteorologilor, începând de joi, vremea se răcește mai ales în nord și nord-est. La munte, vor predomina ninsorile, unde este posibil să se depună şi un strat de câţiva centimetri.
"Vântul va sufla cu unele intensificãri în a doua parte a intervalului în zona Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 10 grade, iar cele minime între -1 şi 5 grade Celsius", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Vremea 15 - 22 noiembrie 2021
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Prognoza meteo 22 - 29 noiembrie 2021
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în extremitatea sud-est.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință în general excedentară în jumătatea vetică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Vremea 29 noiembrie - 6 decembrie 2021
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate, local, în regiunile estice și sud-estice.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordvestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo 6 - 13 decembrie 2021
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea estică a țării. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰