Vremea pe 13 iulie. Meteorologii anunţă că revin ploile, dar va fi cald
Vremea pe 13 iulie va fi călduroasă, dar favorabilă ploilor. Prognoza meteo anunţă precipitaţii în special şi sudul şi sud-estul ţării, unde pot avea şi caracter de furtună. În rest, vor fi ploi izolate.
Vremea pe 13 iulie va fi călduroasă, dar favorabilă ploilor. Prognoza meteo anunţă precipitaţii în special şi sudul şi sud-estul ţării, unde pot avea şi caracter de furtună. În rest, vor fi ploi izolate.
NOAPTEA DE JOI SPRE VINERI: Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat averse slabe în special în zonele de munte, în nord-est şi în sud-est. Vântul va sufla slab până la moderat. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 12 şi 22 de grade.
Vremea 13 iulie în România
Vineri, vremea va fi călduroasă în zonele de câmpie, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar mai accentuate în special după-amiaza şi seara când local vor fi averse şi descărcări electrice în zonele montane, în sud şi sud-est şi doar izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 33 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Presiunea atmosferica nu se va schimba semnificativ, regimul baric menţinându-se subnormal.
ÎN BUCUREŞTI: Prognoza meteo transmite că vremea va fi călduroasă în Capitală, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în a doua parte a zilei când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul a 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17...19 grade. Presiunea atmosferica va fi aproape staţionară, la o valoare mai mică decât cea normală.
LA MUNTE: Conform ANM, vremea va fi în general instabilă şi se va răci uşor îndeosebi în masivele nordice. Temporar înnorările vor fi accentuate şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Punctiform, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină
LA MARE: Vremea pe 12 iulie va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. După-amiaza, trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 30 de grade, iar cele minime între 20 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 23 şi 25 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰