Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "S-a întors iarna. Ninge încontinuu!" Zăpadă de jumătate de metru la Bâlea Lac; în unele zone, s-au format troiene de 2 m

Avem primăvară în calendar şi iarnă în termometre. Mai multe zone din ţară sunt acoperite de zăpadă, vântul a bătut cu putere, iar temperaturile au scăzut brusc. Dacă în urmă cu doar câteva zile, oamenii s-au bucurat de o vreme călduroasă, ca-n toiul verii, acum, aceştia au fost nevoiţi să treacă în doar câteva ore de la tricou la geaca de iarnă.

de Redactia Observator

la 19.04.2024 , 09:48

Dacă calendar este primăvară, la cota 1.400 din Harghita Băi este iarnă autentică. Sunt minus 3 grade în termometre, stratul de omăt a ajuns până la cinci centimetri, iar în doar 24 de ore temperaturile au scăzut cu 20 de grade Celsius. 

- S-a întors iarna. Avem cinci centimetri de zăpadă şi minus trei grade. Ninge încontinuu. 

- După cum vedeţi la Harghita Băi a început să ningă. A nins de vreo 4-5 centimetri. Văd că a venit iar iarna înapoi. Toată săptămâna va fi tot aşa lapoviţă şi ninsoare, iar la noi la munte ninge mereu.

Vezi și

Dacă în urmă cu câteva zile, oamenii s-au bucurat de o vreme caldă, ca-n plină vară, acum au fost nevoiţi să renunţe la hainele subţire şi să revină la cele de iarnă. 

Pe acelaşi subiect

- Săptămâna trecută a fost cald, iar la Harghita, de când sunt eu nu a fost niciodată aşa cald. Era vară de vară. Puteai să faci plajă. Acum trebuie să scoatem schiurile ca să plecăm la schiat. 

De la 28 la 5 grade Celsius, în doar 48 de ore

Vremea s-a întors la 180 de grade şi în Caraş Severin. Aici, în doar 48 de ore temperaturile au scăzut de la 28 de grade, la doar 5 grade, iar locurile care până ieri erau înverzite, acum sunt acoperite de omăt. 

Vai de capul meu! Parcă s-a albit.

Ia uite! Bietele mele flori. Ia uite aici! Vai de capul meu! 

Zăpadă de jumătate de metru la Bâlea Lac

Şi în staţiunea Bâlea Lac ninge ca-n poveşti. Stratul de zăpadă a ajuns să măsoare până la 44 de centimetri, iar în unele zone, din cauza rafalelor de vânt s-au format troiene de până la doi metri. 

Nici judeţul Braşov nu a scăpat de vrema rea. În doar câteva ore, străzile din Fundata au fost acoperite de zăpadă, mai ceva ca-n plină iarnă. Meteorologii nu au veşti bune nici pentru perioada următoare. Vremea rea va continua să pună stăpânire pe mai multe zone din ţara noastră. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » "S-a întors iarna. Ninge încontinuu!" Zăpadă de jumătate de metru la Bâlea Lac; în unele zone, s-au format troiene de 2 m