Video "S-a ales praful, oameni buni, de toate!" Vremea rea a făcut prăpăd în mai multe județe, în prima zi de Paște. Ploile și grindina au măturat totul
Vijeliile au stricat sărbătoarea multor români. Inundaţiile şi grindina nu le-au dat răgaz nici în prima zi de Paşte. A fost cod portocaliu în Iaşi şi Botoşani, iar spre seară ploile şi frigul s-au mutat în Oltenia şi Muntenia. Urmează câteva zile cu ploi şi vânt în mare parte din ţară.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
În satul Văcărești din Teleorman, vremea rea a dat peste cap planurile oamenilor din prima zi de Paşte. Grindina căzută le-a afectat serios culturile.
"S-a ales praful, oameni buni, de toate. Să avem un Paşte fericit!", spune cu amărăciune un bărbat, în timp ce filmează cum grindina lovește fără milă.
În Călăraşi, o cameră de supraveghere a surprins dezastrul lăsat în urmă de o furtună care a durat doar câteva minute.
Vijelia puternică, însoţită de grindină şi descărcări electrice a măturat totul în cale.
- Covor alb de gheaţă, după furtunile violente care au înspăimântat nord-estul ţării. Oamenii au strâns...
- ''Aici e durerea mare!'' Zeci de sere s-au făcut una cu pământul peste noapte. Fermierii se roagă să scape de...
- România, lovită de un ciclon polar. Şofer de TIR, rănit grav după ce rafalele de vânt au luat pe sus bucăţi...
Grindina a făcut prăpăd şi în nordul Moldovei
Probleme au fost şi în Olt. În localitatea Dobroteasa, după câteva minute de ploaie torenţială, pământul a fost acoperit de un covor alb.
Grindina a făcut prăpăd şi în nordul Moldovei. La Roznov, în Piaţa Neamţ, copacii înfloriţi nu au rezistat vijeliilor.
Adrian Obreja, reporter Observator: În mod normal, un astfel de loc ar fi fost plin de oameni într-o zi cu soare sau când vorbim de o astfel de sărbătoare. Doar că acum ploaia a stricat planurile oamenilor. Cei care au aprins deja focul, l-au şi stins şi l-au acoperit.
În Ialomiţa, localnicii au făcut haz de necaz când s-au trezit sub o ploaie de gheaţă care le-a distrus grădinile.
Ploile se vor extinde în aproape toată țara
Nici Bucureştiul nu a scăpat. Temperatura a scăzut cu şapte, opt grade Celsius, iar rafale reci au adus nori de ploaie deasupra Capitalei.
Iris Răducanu, meteorolog: Aceste ploi se vor extinde dinspre sud, vor cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Moldova, Muntenia, Oltenia aşteptăm cantităţi de apă de 15 - 25 l/mp. Pe tot parcursul săptămânii viitoare aşteptăm averse. La nivelul întregii ţări ne aşteptăm ca pe parcursul zilei de mâine temperaturile să mai scadă.
Cine şi-a programat vacanţa de 1 mai speră să aibă mai mult noroc de vreme bună. Meterologii cred că luna se va termina cu soare şi temperaturi generoase.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰