Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România lovită de ciclonul Monica. A adus schimbări drastice de temperatură, un val de ninsori, ploi şi frig. În weekend, sunt aşteptate furtuni

După ce a făcut şapte morţi în Franţa, Ciclonul Monica a ajuns deasupra României. A adus un val de ninsori, ploi şi frig. Vremea ne face zile negre până vineri. În weekend iese soarele puţin, dar de duminică noaptea vin alte furtuni.

de Claudiu Loghin

la 13.03.2024 , 20:02

Ciclonul Monica, venit dinspre Atlantic, a adus fulgi mari şi vânt tăios. Vârful Omu a fost lovit de rafale de peste 100 de kilometri pe oră, care au făcut frigul muşcător: minus 11 grade Celsius.

România lovită de ciclonul Monica

Zăpadă proaspătă s-a aşternut şi la Bâlea Lac. Intrarea în Hotelul de gheaţă a dispărut, aproape, sub troiene de aproape doi metri

Vezi și

Claudiu Loghin, reporter Observator: La munte ninge fără întrerupere de mai bine de 20 de ore. Aşa se face că stratul de zăpadă, cel puţin aici, în zona din care transmitem aceste imagini, la peste 1600 de metri altitudine, a ajuns la mai bine de 30 de centimetri grosime. 

Pe acelaşi subiect

În Masivul Postăvarul, termometrele au arătat minus 3 grade Celsius, iar turiştii au rezistat cu greu pe pârtii din cauza ceţii dense şi a zăpezii proaspete. 

Vlad Drăghescu, instructor schi: Zăpada asta este acum obositoare, este grea. Trebuie să stăm pe corzi, că altfel ne afundăm în ea. Pentru specialişti, pentru împătimiţi este ok, dar şi noi, după 2 ore, simţim picioarele cum ard.

Bărbat: A nins, e strat ca lumea, doar că dedesubt este destul de moale. E destul de periculoasă. 

Noul strat de zăpadă de la munte poate provoca, însă, avalanşe, mai ales pe versanţii cu pantă mare. Riscul de avalanşă a ajuns la gradul patru, din cinci posibile, în pe crestele Bucegilor şi în Făgăraş. 

Ciclonul a adus schimbări drastice de vreme şi în oraşe. În nordul ţării temperaturile nu vor trece de un grad, două

Clara Mihociu, reporter Observator: În zona Moldovei, umbrela a devenit o necesitate. Plouă de aproape 24 de ore fără oprire. Tot din cauza ploii, temperatura resimţită este mai mică. Chiar dacă termometrele indică 5-6 grade Celsius, se simt cel mult 2.

Tânără: Am înţeles că a fost nu ştiu ce ciclon prin Europa, nu? De asta e valul rece. 

Femeie: M-am echipat un pic pentru o vreme mai rece. Luna lui februarie a fost mai cald, luna lui martie văd că e un pic mai rece. 

Ciclonul Monica a traversat toată Europa până să ajungă la noi. A provocat pierderi de vieţi omeneşti şi pagube de milioane de euro. La noi, vremea va fi exasperant de schimbătoare.

Alexandra Roșioară, meteorolog ANM: În weekend vor fi, în unele zone, peste ce ar trebui să înregistrăm în această perioadă. Sunt aceste alternanţe de zile calde cu zile rece. Şi la munte, mai ales la altitudini mari, sunt şi precipitaţii sub formă lapoviţă şi ninsoare. 

Duminică seară un nou val de precipitaţii va intra în ţară - ninsori la munte şi ploi în zonele joase. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » România lovită de ciclonul Monica. A adus schimbări drastice de temperatură, un val de ninsori, ploi şi frig. În weekend, sunt aşteptate furtuni