Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, între două anotimpuri: Vijelii şi inundaţii în nord, temperaturi de primăvară în sud. Meteorologii anunţă 20 de grade săptămâna viitoare

E vremea extremelor. Jumătate din ţară se bucură de primăvară şi aşteaptă aproape 20 de grade Celsius săptămâna viitoare. Locuitorii din nord sunt, însă, la cheremul vijeliilor care au luat pe sus acoperişuri, au adus inundaţii şi au aruncat copaci peste liniile de cale ferată. 

de Redactia Observator

la 19.02.2023 , 19:32

Rafalele furioase, de aproape 80 de kilometri pe oră, au luat pe sus acoperişul unui bloc din Petrila, judeţul Hunedoara. Bucăţile de tablă au zburat până la clădirea vecină şi a spart mai multe ferestre. Doar norocul a făcut să nu fie nimeni rănit de vijelia stârnită în zona aflat sub cod portocaliu de vânt. 

În Bistriţa-Năsăud, o alunecare de teren provocată de ploi abundente a făcut să arate ca după cutremur o şosea, surpată pe zeci de metri. 

Valentin Grapini, primar Rodna: Chiar în dimineaţa asta am avut neplăcuta surpriză să avem această alunecare de teren pe Drumul Rodna-Măgura. Drumul este închis pe o perioadă de cel puţin 3 zile. 

Vezi și

"Destul de greu. Vedem de acum încolo ce o să facem."

Pe acelaşi subiect

În Maramureş, zeci de călători din două trenuri s-au trezit blocaţi în zona Valea Vieşului din cauza aluviunilor și copacilor căzuți pe calea ferată de pe versanţi. Aproape 200 de minute au întârziat garniturile. 

Localnicii din sudul ţării au fost, parcă, în altă ţară. Pe litoral, vremea a fost atât de caldă şi însorită, încât un localnic a simţit nevoia să se răcorească puţin şi a intrat în mare la Eforie Nord. Mai caldă este vremea, spun meteorologii. În sud a fost primăvară astăzi, cu temperaturi mai mari şi cu 12 grade Celsius decât cele normale pentru ultimele 10 zile din februarie. 

În Capitală, parcurile şi locurile de joacă pentru copii au fost pline. Chiar dacă soarele s-a mai ascuns după nori, bucureştenii au simţit aer de primăvară şi s-au plimbat ore bune pe alei. 

Meteorologii anunţă şi 20 de grade săptămâna viitoare

Meteorologii ne avertizează că săptămâna viitoare, vremea fi foarte schimbătoare de la o zi la alta. 

Meda Andrei, meteorolog: Chiar din această noapte se schimbă circulaţia, pătrunde un aer ceva mai rece, prin urmare mâine se vor resimţi temperaturi mai mici. Marţi, miercuri, se încălzeşte din nou, temperaturi frecvente, o să se ajungă din nou la 17-18 grade Celsius prin Lunca Dunării. Urmează apoi două, trei zile în care, iarăşi, revin temperaturile cu valori între 5 şi 10 grade. Ultimele zile ale săptămânii să ne aducă valori de temperatură foarte ridicate în partea de sud să fie chiar şi 18, 19 grade Celsius.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » România, între două anotimpuri: Vijelii şi inundaţii în nord, temperaturi de primăvară în sud. Meteorologii anunţă 20 de grade săptămâna viitoare