Răcire bruscă în România, după zile cu aproape 30 de grade Celsius. La munte, va ninge și se va depune strat de zăpadă
Adminitrația Națională de Meteolorogie a emis o informare meteo de vreme severă, valabilă de astăzi, de la ora 16.00, până marți seara. După zilele cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius, specialiștii anunță o răcire accentuată în aproape toată țara. La munte vin ninsorile, iar la altitudini înalte se va depune strat de zăpadă.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Valul de aer polar a adus prima avertizare de ninsoare şi viscol din acest sezon. Când se încălzeşte vremea
Informarea emisă de ANM este valabilă în intervalul 8 noiembrie, ora 16.00 – 9 noiembrie, ora 20.00.
Temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 25...35 l/mp.
Strat de zăpadă la munte
- Vremea, la extreme: După zilele călduroase de toamnă, urmează un val de ploi și frig cu minime de minus 6 grade...
- Vreme ca în mijloc de iulie, la începutul lui noiembrie. La Polul Frigului din România, Întorsura Buzăului, au...
- Vremea 8 noiembrie - 6 decembrie 2021. De marți, se răcește în aproape toată țara. Ninsorile vor predomina la...
Din a doua parte a nopții de luni spre marți (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă. În a doua parte a zilei de marți, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60...70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
Prognoză specială pentru Bucureşti. Vremea se va răci accentuat
Vremea se va răci accentuat și în București. Cerul va fi mai mult noros, iar mai ales pe parcursul zilei de marți (9 noiembrie). Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări (rafale de 35...40 km/h). Minima nopții de luni spre marți va fi de 7...8 grade, iar temperatura maximă a zilei de marți se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius.
Prognoza meteo 8 noiembrie 2021
Vremea va fi caldă pentru această dată în sud și sud-est, iar în restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 21 de grade, cele mai ridicate fiind în Muntenia și Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general, între 3 și 10 grade. În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros în jumătatea nordică a țării, unde va ploua pe arii relativ extinse și va fi variabil în sud și sud-est, unde ploile vor fi pe spații mici, cu precădere în zona de deal. Noaptea va ploua în regiunile sudice, centrale și estice și pe alocuri în rest, iar în Carpații Orientali și pe crestele Carpaților Meridionali, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Cantitățile de apă vor depăși local 10...15 l/mp și izolat 25...30 l/mp, cu o probabilitate mai mare în Banat, Transilvania și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în masivele sudice, iar în a doua parte a intervalului și în sud-est, pe arii restrânse. Mai ales dimineața, în zonele joase vor fi condiții de ceață.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰