Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prognoza meteo pentru 5 iunie - 3 iulie. Prima săptămână de vară vine cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei

Administrația Natională de Meteorologie a reactualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. După o săptămână în care temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale pentru începutul verii, vremea devine obișnuită pentru această perioadă, iar precipitațiile sunt normale pentru luna iunie. 

de Redactia Observator

la 02.06.2023 , 10:09

Prognoza meteo pentru 5 iunie - 3 iulie. Prima săptămână de vară vine cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei - Shutterstock

"Vremea va fi ușor mai rece în sud-est și în sud-vest, dar se va menţine instabilă în zonele montane, submontane, în vest și în nord-vest. Vor fi intervale cu averse, descãrcãri electrice și posibil căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantitãţi de apã însemnate iar riscul pentru inundații va fi în creștere în zonele cu averse. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 şi 28 de grade", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Prognoza meteo pentru 5 - 12 iunie

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice și sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, dar și deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo pentru 12 - 19 iunie

Pe acelaşi subiect

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo pentru 19 - 26 iunie

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Prognoza meteo pentru 26 iunie - 3 iulie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Prognoza meteo pentru 5 iunie - 3 iulie. Prima săptămână de vară vine cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei