Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ploile și bucățile mari de gheață au făcut prăpăd în Gorj. Oamenii au privit neputincioși cum grindina le distruge munca în câteva minute

Natura s-a dezlănțuit, aseară, în mai multe judeţe ale ţării. În mai multe localități din Caraş-Severin, Gorj și Vâlcea a fost cod roșu de ploi şi vijelii. Pe o şosea din Caraş, pe fondul ploii torenţiale şi a vitezei, a avut loc un accident mortal. În Gorj, grindina a distrus recoltele, iar în Târgu Jiu mai multe străzi s-au transformat în râuri.

de Redactia Observator

la 06.07.2022 , 08:09

Grindina a făcut prăpăd în mai multe localităţi din Gorj. Grădinile cu legume, culturile de viță-de-vie, pomii - totul a fost afectat de bucățile mari de gheață, spre disperarea oamenilor care au privit neputincioși cum grindina le distruge munca în câteva minute. În Târgu Jiu, a plouat doar o jumătate de oră. A fost suficient ca pe multe străzi să fie nevoie de bărci, spun locuitorii din zonă. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce se vede! Tipic românesc! Şi mai suntem şi la 100 de m de operele lui Brâncuşi. Hai că e masa tăcerii, poarta sărutului! Vin turişti, parchează maşinile pe aici. Să vină să şi le ia acum cu barca!

Vezi și

Din bordură, îmi plimba apa în mașină. Ieșii să mut mașina de acolo, unde e apa cea mai mare. Pe celelalte, nu mai apucai să le mut, rămaseră acolo. Sunt mai înalte măcar. Dar asta, fiind mai joasă, o plimba apa dintr-o parte în alta.

Pe acelaşi subiect

De fiecare dată, la orice ploaie, oricât de mică ar fi, e aceeași treabă, canalizările sunt defecte.

Mai multe localități din județ au fost sub cod roșu de vijelii și grindină, noaptea trecută. Meteorologii au anunțat că s-au acumulat cantități de apă de peste 40 de litri pe metru pătrat. Şi în Vâlcea, furtuna şi grindina au făcut prăpăd. 

Accident mortal pe o şosea din Caraş, pe fond de ploaie torenţială şi viteză

Şi în Maramureş a fost vreme severă. Iar în Caraş-Severin, în localitatea Slatina-Timiş, a avut loc un accident mortal produs pe fond de ploaie torenţială şi viteză.

Un autoturism condus de un angajat MAI a intrat pe contrasens şi s-a lovit de un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Şoferul vinovat a murit pe loc. 18 localităţi din Caraş Severin au fost sub cod roşu de furtună şi vijelie, noaptea trecută. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Ploile și bucățile mari de gheață au făcut prăpăd în Gorj. Oamenii au privit neputincioși cum grindina le distruge munca în câteva minute