Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oraşul din România unde temperaturile au scăzut cu 22 de grade peste noapte. Vremea s-a răcit brusc în toată ţara

Dacă ieri am avut vreme de primăvară în aproape toată ţara, azi ne-am adus aminte că totuşi e iarnă. Temperaturile au scăzut cu peste 20 de grade Celsius în doar câteva ore. Oamenii care se plimbau ieri prin parcuri, chiar în tricou, azi au fost nevoiţi să îşi caute geaca şi umbrela. Meteorologii spun că săptămâna viitoare nopţile vor fi geroase şi nici ziua nu va fi cu mult mai cald

de Redactia Observator

la 03.12.2023 , 19:39

După ce zilele trecute au fost temperaturi mai ridicate decât ar fi normal pentru începutul lunii decembrie, azi vremea s-a răcit brusc în toată ţara. În Timişoara, oamenii au ieşit la plimbare cu fulare şi căciuli, pentru că au fost doar 3 grade Celsius. 

Meteo. Vremea s-a răcit brusc în ţară

"Cu o zi în urmă, ne bucuram de 19 grade Celsius. Acum însă, gândim la rece. Ne gândim că trebuie să ne îmbrăcăm bine, pentru că avem cu 16 grade mai puţin. Nu mai bem fresh de portocale, ci ne încălzim cu un ceai", transmite Iulia Pop, reporter Observator.

Vezi și

Întrebată cum e diferenţa asta de temperatură, o femeie răspunde: "Groaznică! Eu oricum sunt mai friguroasă şi mi-e foarte frig. Nu-mi place iarna. Răcesc mai repede, mai des". "Se simte diferenţa. Uitasem cum e iarna, dar e ok, ne obişnuim", mărturiseşte o altă femeie. 

Pe acelaşi subiect

Cea mai mare diferenţă de temperatură

Faţă de ziua de ieri, cea mai mare diferenţă a fost la Oraviţa, de 22 de grade Celsius. Temperaturi aproape de 0 grade au fost mai ales în vestul ţării, unde astăzi este şi cod portocaliu de inundaţii emis de hidrologi, valabil până mâine la miezul nopţii.

Şi în Sud vremea s-a mai răcit. Dacă ieri, la Constanţa, oamenii au umblat în tricou la 20 de grade Celsius şi au făcut baie în mare, azi mercurul din termometre abia a urcat la cifra 10 şi a plouat. "Pe principiul cercetaşilor: ne îmbrăcăm în straturi diverse, mai punem o haină, mai dăm una jos şi tot aşa", spune un român. 

Vremea în Capitală. A venit iarna şi la Bucureşti

O schimbare majoră s-a simţit şi în Bucureşti. "Sunt 10 grade în Capitală, însă vântul intensifică şi mai mult senzaţia de frig. Dacă ieri un hanorac era mai mult decât suficient pentru vremea de afară, astăzi oamenii nu au putut ieşi fără gecile de iarnă şi fără umbrele", transmite Ana Grigore, reporter Observator.

Rece va fi toată săptămâna viitoare. "Pe parcursul zilei de luni vorbim de o vreme rece în toate zonele ţării, iar temperaturile pe parcursul nopţiilor vor deveni negative în toată ţara. De marţi încolo, deja valorile termice mai cresc uşor, dar vor ajunge în sfârşit în limite normale pentru această perioadă din an", a declarat Oana Păduraru, meteorolog.

Vom avea ploi şi lapoviţă. Ninsori se vor înregistra doar la munte, unde hotelierii speră să se refacă stratul de zăpadă pentru iubitorii sporturilor de iarnă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Oraşul din România unde temperaturile au scăzut cu 22 de grade peste noapte. Vremea s-a răcit brusc în toată ţara