Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O tornadă care a durat 2 minute a devastat o întreagă localitate din Franţa. Ploile torenţiale au transformat străzile în râuri, la Roma

Vremea rea face înconjurul lumii. Mexic se confruntă cu cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în această ţară, uraganul Otis. În Europa, nordul şi centrul Italiei sunt afectate de inundaţii masive şi furtuni violente, în timp ce în Franţa, o tornadă a devastat o întreagă localitate.

de Redactia Observator

la 26.10.2023 , 08:55

Mexic se confruntă cu cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în această ţară. "Drumurile au fost avariate. Autostrada către Acapulco are alunecări de teren. Echipele de comunicare lucrează deja. Principala noastră preocupare este populația, dar şi autostrada Costa Grade. Comunicațiile au fost complet pierdute", a transmis preşedintele ţării.

Uraganul Otis, o furtună de categoria 5, a lovit ieri una dintre staţiunile populare printre turiştii străini. "În acest moment, resimțim deja rafalele de vânt și ploile intense pe care le aduce uraganul de categoria 5 Otis. Imaginile din satelit ne arată benzile de nori și nucleul reprezentativ al acestui ciclon de categoria 5, acum foarte aproape de portul Acapulco", potrivit unui reprezentant al Apărării Civile din Acapulco.

Sunt aşteptate valuri de câţiva metri înălţime şi rafale de vânt de peste 270 km/h. Motiv pentru care milioane de oameni s-au retras în adăposturi. Forţele de ordine patrulează constant pe malul mării pentru a se asigura că nimeni nu se apropie de apă. Şcolile au fost închise, iar oficialii au cerut populaţiei să rămână la adăpost până la trecerea completă a urganului.

Vezi și

În nordul Italiei, vremea face ravagii

Pe acelaşi subiect

Şi în nordul Italiei vremea a făcut ravagii. Ploaia torenţială din ultimele zile a umplut până la refuz albia mai multor râuri. Apa s-a revărsat cu forţă şi a acoperit zone uriaşe până în centrul ţării. Sute de case au fost inundate şi zeci de oameni au fost evacuaţi din cauza alunecărilor de teren. O clădire s-a prăbuşit, iar altele sunt atât de avariate încât nu mai pot fi locuite.

În localităţile Recco si Rapallo şcolile, dar şi unele instituţii administrative au fost închise ca urmare a inundaţiilor masive. Efectele devastatoare ale furtunii s-au resimţit şi în capitală. La Roma ploile torenţiale au transformat străzile în râuri, iar zone turistice celebre sunt acoperite de ape.

În Franţa, o tornadă a distrus 20 de case dintr-o localitate din departamentul Var, aflat în sudul ţării. Rafalele de vânt au atins 140 de kilometri pe oră. Tornada nu a durat mai mult de două minute. Pentru cei afectaţi însă, coşmarul a părut să dureze ore întregi. Zeci de copaci au fost smulşi din rădăcini şi acoperişurile mai multor case au fost luate pe sus.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » O tornadă care a durat 2 minute a devastat o întreagă localitate din Franţa. Ploile torenţiale au transformat străzile în râuri, la Roma