Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Norul toxic din Ucraina ar putea ajunge marţi în România. Există sau nu pericol de poluare în ţara noastră?

Pe stradă, pe feedfurile reţelelor sociale, la tv, mulţi am primit chiar şi mesaje pe telefon de la prieteni sau cunoscuți care ne sfătuiesc să nu ieşim din case, sau să stăm cât mai puţin afară, să ne punem din nou măşti, să purtăm ceva pe cap şi totul de teama unui nor poluant ameninţător care astăzi ar urma să ajungă în România.

de Redactia Observator

la 22.03.2022 , 13:54

Ce ştim cu adevărat despre acest nor? Există într-adevăr un nor poluant format din sulf, nitriţi şi monoxid de carbon, care ar fi apărut în Ucraina. Asta spun autorităţile din Kiev şi asta titrează şi ziarele străine.

Adevăr şi minciună despre norul toxic

Norul s-ar fi format ca urmare a bombardamentelor şi incendiilor din Ucraina. La fel de adevărat este că ieri, autorităţile din Kiev au anunţat că nivelul poluării aerului a crescut foarte mult acolo, iar cetăţenii au fost într-adevăr îndemnaţi să poarte măşti de protecţie în aer liber.

Vezi și

Ce nu este adevărat despre acest nor toxic? În primul rând, nu există niciun pericol de poluare pentru România. O spune Ministrul Mediului. Oficialul susţine că valorile în ţara noastră sunt normale şi că ele cresc în anumite perioade din cauza traficului şi a condiţiilor meteo. Oricum, monitorizările se fac din 24 în 24 de ore.

Pe acelaşi subiect

Fără motive de îngrijorare

Mai departe, şi meteorologii ne liniştesc. Ne asigură şi ei că datorită vântului care va sufla cu putere în următoarele zile, orice concentraţie de monoxid de carbon care ar putea ajunge la noi va fi dispersată.

Clara Mihociu, reporter Observator: Chiar dacă norul ar putea ajunge din cauza mişcărilor vântului, inclusiv deasupra ţării noastre, în special în zona Maramureşului şi în nordul Moldovei, norul ar fi unul extrem de dispersat, practic substanţele nu ar mai fi atât de periculoase pentru noi pentru că vor fi în cantităţi mai mici. Deocamdată nu ar fi motive de îngrijorare, vorbim însă de substanţe destul de periculoase pentru organism, dacă ar fi în concentraţii mari, precum sulf, plumb şi nitriţii, pot provoca probleme la nivel respirator, pot provoca inflamaţii, dar deocamdată nu sunt motive de îngrijorare. Totuşi specialiştii ne îndeamnă să fim precauţi, să verificăm datele privind calitatea aerului în zona în care locuim. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Norul toxic din Ucraina ar putea ajunge marţi în România. Există sau nu pericol de poluare în ţara noastră?