Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, sub cod portocaliu de caniculă. Meteorologii se așteaptă la noi recorduri termice

În Bucureşti şi 23 judeţe a intrat în vigoare un cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabil pe parcursul zilei de joi, 20 iunie. Meteorologii se așteaptă la noi recorduri termice.

de Redactia Observator

la 20.06.2024 , 10:15

Administraţia Naţională de Meteorolgie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, valabilă joi. Astfel, Valul de căldură va continua să se intensifice, astfel încât în Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei și în sudul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa între 33 și 38 de grade Celsius, iar izolat se vor înregistra în jurul a 39 de grade Celsius, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius.

Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de caniculă

meteoromania.ro

Meteorologii se așteaptă la noi recorduri termice

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, tot joi este valabil şi un cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat. Valul de căldură va persista în Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și pe arii restrânse va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Pe acelaşi subiect

Căldură extremă şi vineri, 21 iunie

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 21 iunie

Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat

Valul de căldură se va menține în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local se va apropia și va atinge pragul critic de 80 de unități.

Harta județelor afectate de codurile galben și portocaliu de caniculă

meteoromania.ro

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 21 iunie

Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat

Valul de căldură va persista, astfel încât în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum și în sudul Transilvaniei și al Crișanei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade. Potrivit ANM, în zilele viitoare valul de căldură se va extinde și intensifica.

Vreme caniculară în Bucureşti

ANM a emis o prognoză specială care vizează Capitala.

20 iunie, ora 10.00 - 21 iunie, ora 10.00

Valul de căldură va continua să se intensifice, astfel încât se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat.

21 iunie, ora 10.00 - 22 iunie, ora 10.00

Valul de căldură va persista, dar va diminua ușor în intensitate. Vremea va fi caniculară în orele amiezii, când și indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai scăzută decât în intervalul anterior, va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă de 17...19 grade.

Restricții de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară, din cauza caniculei

Joi, între orele 10.00 - 20.00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Sibiu.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, cod portocaliu și cod galben – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat. "Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă", transmite CNAIR. Au excepție transporturile de persoane, de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturi funerare, poștale, de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanți, de mărfuri sub temperatură controlată, pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Capitala, sub cod portocaliu de caniculă. Meteorologii se așteaptă la noi recorduri termice