Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iarna s-a dezlănțuit în România. Aproape trei metri de zăpadă la Bâlea Lac, în Brașov oamenii s-au trezit sub troiene

Iarna s-a întors, la mijlocul lunii aprilie. Aproape toată ţara a fost luată prin surprindere de fenomenele meteo neaşteptate, o masă de aer cald s-a întâlnit deasupra ţării noastre cu una de aer rece. Iar în multe judeţe a nins viscolit, pe drumuri s-a circulat cu greu sau deloc din cauza stratului cosistent de zăpadă. Rafalele de vânt au făcut şi ele prăpăd, un TIR s-a răsturnat în Timiş, iar în Vâlcea o maşină a fost luată de viiturile unui pârâu. Tot aici mai multe pietre au căzut de pe versanţi şi au avariat alte două autoturisme. 

de Redactia Observator

la 04.04.2023 , 14:23

În Braşov, la mijlocul primăverii, oamenii s-au trezit sub troiene. A nins întreaga noapte, iar stratul de zăpadă are mai bine de 10 centimetri grosime. Și continuă să ningă abundent. În mai puţin de 24 de ore, în judeţul Braşov s-a acţionat cu 58 de utilaje de desăpezire şi s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. 

Imagini de o iarnă veritabilă sunt şi în Harghita.  Pe mai multe drumuri naţionale din judeţ, poliţia a restricţionat circulaţia pentru vehiculele mari. 

Cu temperaturi de îngheţ s-au trezit şi oamenii din Suceava. "Mă aşteptam, mă astept chiar si de Paste să ningă", spune o femeie.

Vezi și

Zăpada mieilor a căzut şi zonele înalte din Gorj

Pe acelaşi subiect

Încă de la primele ore ale dimineţii a nins viscolit în mai multe zone din judeţul Gorj. 

Pietrele de pe versanţi au luat-o la vale pe DN 7, în judeţul Vâlcea, între localităţile Câineni şi Călineşti. Nimeni nu a fost rănit, însă două maşini au fost avariate. 

Tot în Vâlcea, oraşul Drăgăsani, un autoturism a fost luat de viitură şi purtat zeci de metri, după ce şoferul a încercat să traverseze un pârâu. Şoferul a reuşit să se salveze la timp din autoturism. Din cauza zăpezii, un autoturism s-a răsturnat în comuna Malaia din judeţ. Două persoane se aflau în maşina, iar una dintre ele a fost rănită uşor.

În Timiş, din cauza rafalelor puternice de vânt, un TIR s-a răsturnat între localităţile Beregsău si Cărpiniș. Iar în Vidra, judeţul Vrancea, un stâlp din lemn, care susținea cabluri electrice, s-a rupt azi dimineață peste un om care s-a ferit într-o fracţiune de secundă. Din cauza vântului care sufla în larg, la rafala cu până la 60 km pe ora, manevrele din porturile de la Marea Neagră au fost suspendate. În Teleorman, 6 copaci au cazut ca seceraţi tot din cauza vântului puternic.

Noi avertizări cod galben și portocaliu de frig și ninsori

Orele următoare vor aduce în cea mai mare parte a Moldovei, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, în special la altitudini de peste 1.400 metri ninsori abundente, temporar viscolite şi strat consistent de zãpadã. Nu scapă de vremea severă nici restul ţării, în Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia şi Moldova rafale care vor atinge chiar şi 75 km/h, va ploua mult şi va creşte riscul de inundaţii.  

Avertizările meteorologilor sunt în vigoare până mâine la amiază, dar vremea va rămâne anormal de rece până în prag de weekend.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Iarna s-a dezlănțuit în România. Aproape trei metri de zăpadă la Bâlea Lac, în Brașov oamenii s-au trezit sub troiene