Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cupola de foc din Vestul Europei va ajunge în România. Țările în care vor fi 45 de grade Celsius

Doar o zi ne desparte de un nou val de căldură, cu temperaturi spre 40 de grade. Vestul Europei este deja sub o cupolă de foc, pentru a doua oară în această vară. În Portugalia este stare de urgenţă din cauza incendiilor devastatoare, iar Spania şi Franţa caută soluţii de urgență.

de Alexandra Paraschiv

la 13.07.2022 , 14:02

Hectare întregi sunt mistuite de incendii puternice în toată Portugalia. Doar ieri au fost aproape 80 de focare, iar oamenii sunt îngroziţi că e abia începutul. Incendiile se extind rapid în toate zonele ţării. Peste trei mii de pompieri luptă ore în şir cu flăcările, însă munca le e îngreunată de vântul puternic şi temperaturile extrem de ridicate.

Situaţia e atât de gravă, încât guvernul a declarat stare de urgenţă în ţară până pe 15 iulie. S-a instituit cod roşu în opt districte, iar în câteva regiuni temperaturile au trecut chiar de 45 de grade Celsius.

Scenariul de coşmar se repetă şi în Spania, unde incendiile au ajuns inclusiv în zonele locuite

Vezi și

În regiunea Las Hundres, 400 de oameni s-au văzut obligaţi să-şi lase casele în urmă şi să fugă la adăpost. Arşiţa a cuprins cel puţin jumătate din Peninsula Iberică, iar praful saharian a făcut aerul irespirabil. Maximele au trecut de 40 de grade Celsius. Cupola de foc aduce deja al doilea val de căldură extremă din această vară.

Pe acelaşi subiect

Pentru perioada imediat următoare, ministerul de Externe român a emis avertizare de călătorie pentru cei care aleg Portugalia - temperaturi extreme, caniculă, până la 45 de grade ceea ce ar putea duce la incendii de vegetaţie. Şi Spania se află sub un nou val de caldură care a cuprins deja jumătate din peninsulă. În Madrid și în sudul țării sunt așteptate temperaturi de 45 de grade.

La pachet cu valul african, cu temperaturi infernale în aproape toată Europa şi maxime greu de suportat, vine şi seceta, care a uscat tot în Italia. Săptămâna a început cu temperaturi mari şi în Franţa, iar astăzi mercurul a atins chiar şi 39 de grade, în special în sud-vest.

Sfaturi pentru a ne proteja de caniculă

- hidratare corectă

- consum mai mare de fructe şi legume

- umbrirea spaţiului de lucru şi a casei

- aerisirea casei

- evitarea deplasărilor în timpul orelor "fierbinţi"

În aşteptarea altor zece zile cu temperaturi extreme, francezii au primit sfaturi prin intermediul reţelelor sociale şi prin media de la specialişti, ca să poată rezista mai uşor. Hidratarea este cea mai importantă, la fel şi consumul fructelor şi legumelor, alimente uşoare şi cu un conţinut ridicat de apă. De asemenea, nu e recomandată ieşirea din casă în perioadele cu temperaturi mari. 

Incendii de vegetație și în Marea Britanie, din cauza valului de căldură

Au fost incendii şi în Marea Britanie, însă aici valul de caniculă a împărţit lumea în două tabere. Unii se bucură de vremea necaracteristică zonei şi profită de cele 33 de grade Celsius ca să facă plajă. Cei mai mulţi însă, neobişnuiţi cu astfel de temperaturi în Regatul Unit, suportă foarte greu această perioadă. 

Pentru a doua oară în istorie meteorologii au emis în Marea Britanie o avertizare de cod portocaliu. Însă ce e mai rău abia urmează. Autorităţile s-ar pregăti pentru a institui stare de urgenţă în toată ţara, însă nu au dat deocamdată o declaraţie oficială în acest sens. Starea de urgenţă ar însemna restricţii pentru protejarea populaţiei. Oamenii au fost deja sfătuiţi să stea la umbră cât mai mult posibil, să poarte haine largi şi să se hidrateze suficient. 

De joi, şi România intră sub cupola de foc, cu temperaturi de până la 35 de grade în aproape toată ţara. Cel mai cald va fi în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, unde şi disconfortul termic va fi accentuat. Valul de caniculă se va intensifica şi săptămâna următoare.

Alexandra Paraschiv Like

Alexandra Paraschiv, redactor pentru secţia ştirilor Externe de la Observator şi studentă la master, Jurnalism.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Cupola de foc din Vestul Europei va ajunge în România. Țările în care vor fi 45 de grade Celsius