Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Cod portocaliu de furtuni şi ploi cu fulgere în 22 de judeţe din ţară. Zonele vizate de avertizarea meteo. HARTĂ

ANM a emis miercuri un cod portocaliu de vremea rea, cu furtuni, descărcări electrice şi vijelii în 22 de judeţe din ţară, precum şi o alertă de caniculă şi disconfort termic în partea de sud-est a României.

de Redactia Observator

la 05.07.2023 , 10:32

Prima atenţionare emisă de ANM este de tip Cod galben, valabilă de miercuri ora 12.00 până joi la ora 2.00 şi anunţă instabilitate atmosferică

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.

În următoarele zile fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi în majoritatea zonelor ţării.

Articolul continuă după reclamă

Un Cod portocaliu vizează, de miercuri, ora 14.00, până la ora 23.00, tot instabilitate atmosferică accentuată. În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei şi în nordvestul Moldovei vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat peste 50...70 l/mp.

Pe acelaşi subiect

Cod portocaliu de furtuni şi ploi cu fulgere în 22 de judeţe din ţară. Zonele vizate de avertizarea meteo. HARTĂ

ANM

Judeţele vizate

Judeţele vizate sunt: Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Dolj.

Totodată, o informare meteo în vigoare miercuri şi joi estimează disconfort termic ridicat în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Cod portocaliu de furtuni şi ploi cu fulgere în 22 de judeţe din ţară. Zonele vizate de avertizarea meteo. HARTĂ