Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cod galben de ploi, în mai multe zone. Cod portocaliu, cu precipitaţii ce depăşesc 100 de litri pe metru pătrat, de duminică. La munte, lapoviţă şi ninsoare

Meteorologii anunţă cod galven de ploi, începând de sâmbătă după-amiază, în mai multe judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi zone montane. De duminică, ploile se extind în toată ţara, iar pentru unele zone a fost emis cod portocaliu. Precipitaţiile vor depăşi 100 de litri pe metru pătrat, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 28.09.2024 , 13:57

Potrivit ANM, în intervalul 28 septembrie, ora 18.00 – 29 septembrie, ora 10.00, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi local la munte va fi cod galben de precipitaţii. ”Vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50...60 km/h. Izolat vor fi vijelii şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, anunţă ANM.

Cod portocaliu, de duminică

Ulterior, până luni la ora 10.00, aversele se vor extinde în toată ţara, dinspre vest către est. ”În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25...40 l/mp şi local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. În Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h”, au mai transmis meteorologii.

Vezi și

Potrivit acestora, vremea se va răci accentuat în toată ţara. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 m şi cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În intervalul 29 septembrie, ora 10.00 – 30 septembrie, ora 12.00, este cod portocaliu de ploi în nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

”Vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50...90 l/mp şi izolat de peste 100 l/mp”, transmite ANM.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Cod galben de ploi, în mai multe zone. Cod portocaliu, cu precipitaţii ce depăşesc 100 de litri pe metru pătrat, de duminică. La munte, lapoviţă şi ninsoare