Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Măsura luată de Turcia pentru a acoperi deficitul bugetar. Executivul se aşteaptă la un deficit de 4,9% în acest an

Turcia va introduce, începând din 2025, un impozit minim de 10% pe profitul companiilor, măsura fiind destinată să ajute la reducerea deficitului bugetar, informează Bloomberg.

de Redactia Observator

la 28.09.2024 , 15:44

Măsura luată de Turcia pentru a acoperi deficitul bugetar. Executivul se aşteaptă la un deficit de 4,9% în acest an Măsura luată de Turcia pentru a acoperi deficitul bugetar. Executivul se aşteaptă la un deficit de 4,9% în acest an - Profimedia

Potrivit unui decret publicat sâmbătă în Monitorul Oficial de către Ministerul Finanţelor şi Trezoreria Turciei, rata minimă a impozitului intern pentru profiturile companiilor nu va fi mai mică de 10% înainte de deduceri şi scutiri.

Modificarea modului de impozitare a companiilor reprezintă un pas către consolidarea fiscală şi face parte dintr-o schimbare de direcţie supervizată de ministrul Finanţelor, Mehmet Simsek, de când acesta a preluat conducerea finanţelor Turciei, în urma alegerilor de anul trecut. Investitorii consideră că măsurile fiscale sunt esenţiale pentru sprijinirea politicii monetare în lupta împotriva inflaţiei.

Executivul se aşteaptă la un deficit de 4,9%

Articolul continuă după reclamă

De la preluarea portofoliul Finanţelor, Simsek a subliniat că legislaţia fiscală va fi simplificată şi că domeniul de aplicare al deducerilor şi scutirilor fiscale va fi redus.

În paralel, Guvernul de la Ankara şi-a revizuit, în scădere, previziunile privind deficitul bugetar pentru anul viitor la 3,1% din PIB, de la 3,4% anterior. Pentru acest an, Executivul se aşteaptă la un deficit de 4,9%. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunt pregătite autorităţile să facă faţă potopului care se abate peste România în acest weekend?
Observator » Ştiri externe » Măsura luată de Turcia pentru a acoperi deficitul bugetar. Executivul se aşteaptă la un deficit de 4,9% în acest an