Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ciclonul care a lovit România a adus "furtuna secolului". Păţania unui şofer de TIR care a ieşit cu anvelopele de vară

Codul roşu de viscol a adus o furtună năpraznică sau chiar un uragan, după cum spun activiştii de mediu. Judeţele din sud şi est au fost complet izolate de restul ţării. Chiar şi la această oră, după două zile şi două nopţi, sunt încă tronsoane întregi pe drumurile naţionale închise circulaţiei şi mii de case în beznă şi frig. 

de Redactia Observator

la 27.11.2023 , 20:10

Atât de puternic a viscolit în Constanţa încât zăpada a blocat complet un microbuz care venea de la Bucureşti spre Tulcea. Oamenii au rămas prizonieri în maşina îngheţată bocnă şi înconjurată de nămeţi. 

Disperaţi, ies pe geamul microbuzului şi încep să sape cu mâinile goale în zăpadă. Tot pe drumul spre Tulcea au fost oameni care au stat două zile blocaţi în maşini. "Am deraiat în câmp. Am sunat la 112 de ieri cred că de vreo 35 de ori. Am chemat şi ambulanţa pentru că îi era rău", povesteşte un pasager

Şoferii se plâng că au dormit în maşini, în frig

Vezi și

"Cât de tare a bătut vântul în judeţul Constanţa, se vede în această imagine. Autoturismul este aproape îngropat în zăpadă", transmite Cristina Niţă, reporter Observator. "Unde e poliţia, nene? Aici e ca la nebuni! E coloana până la Hârşova! Ţara lui Papură Vodă", se plâng un şofer"E minunat, minunat! Am dormit în maşină aseară! Nu se putea deplasa nici spre Constanţa, nici spre Tulcea", spune altul. 

Pe acelaşi subiect

Şoferii de TIR nu au voie să-şi continue drumul aşa că mulţi se aşteaptă la încă o noapte albă pe drum. "De trei zile aproape stăm. de sâmbătă seara, nimic nu s-a făcut. Suntem cu grâul la port, nu ştiu când o să ajungem. Nu mai avem nici mâncare, nici apă", explică un şofer.

Un şofer de TIR, inconştient, a plecat la drum cu cauciucuri de vară. 

- Tirul de dimineaţă a încercat să iasă şi a blocat şoseaua.

- Dă-i, dă-i! Hai să mai punem nisip! Gata, s-a deblocat drumul dinspre Dorobanţi spre Hârşova! Hai, să dai! Că ieşi acum!

- Am rămas aici blocaţi. Au fost familii cu copii.

Este cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în noiembrie

Frigul a fost accentuat de vântul puternic. Pe mare au fost rafale care au atins 180 de km pe oră. Specialiştii spun că este cea mai puternică furtună înregistrată vreodată în noiembrie şi o numesc chiar furtuna secolului. Vine la doar o săptămână după ce litoralul a fost răvăşit de ciclonul Frederico. Activiştii de mediu cred că la mare a lovit în acest weekend un uragan. 

"Furtuna care a depăşit 120 de km pe oră a fost chiar un uragan. O sursă necontinentală obişnuită pentru Marea Neagră. Vânturi puternice, din direcţii neobişnuite", spune Adrian Bîlbă, doctor în ştiinţe. Meteorologii sunt mult mai rezervaţi şi spun că a fost tot un ciclon. "Uraganul se formează în anumite condiții și are un alt mod de manifestare. A fost un ciclon mediteranean", explică Alina Şerban, meteorolg ANM.

Peisajul la mare e unul neobişnuit după furtună

Peisajul la mare e unul neobişnuit după furtună. Marea s-a retras precum oceanul, pe zeci de metri. "Ciclonul care a trecut a putut să se realimenteze, să capete forţă şi mai mare, şi, evident, impactul să fie foarte puternic în regiunile de coastă. E ieşită din comun severitatea acestor două sisteme care ne-au afectat până acum", explică Roxana Bijariu, climatolog

Zeci de drumuri din Dobrogea au fost complet închise de viscol. Nici pe Autostrada Soarelui nu s-a circulat o zi şi o noapte. Şi la această oră mai sunt tronsoane de pe 10 drumuri naţionale care sunt închise circulaţiei. 

Sute de mii de familii au rămas fără energie electrică și apă 

În Constanţa, sute de mii de familii din aproape jumătate de județ au rămas fără energie electrică și apă potabilă. În condiţiile în care azi dimineaţă temperaturile resimţite erau de - 4 grade. 

"Ieri dimineaţă în jurul orei 6.30 s-a oprit curentul şi asta a fost. Cine are generator se mai incălzeşte", spune un localnic. "E foarte greu, se strică totul în frigidere. Nu avem căldură la copii, stăm în frig, e oribil. Telefoanele descărcate, nu avem cu ce suna la medici. De două zile e întrerupt, azi e a treia zi", adaugă altul.

Rafalele au atins 140 km/h în Tulcea

În Tulcea, la Jurilovca, rafalele au atins 140 km/h. Pereţii acestei case pur şi simplu nu se mai văd, de sub zăpadă. Pe drumul care leagă Tulcea de Constanţa, oamenii şi-au abandonat maşinile şi s-au refugiat in casele localnicilor. Pe multe drumuri nu se mai vede unde a fost şoseaua. 

În Galaţi, desi oamenii sunt învăţaţi cu iernile aspre, se simt acum la capătul puterilor. În localitatea Cuca, la 40 de km de oraş, e încă beznă. "Candeluţa care nu se stinge niciodată! Lumănările le-am consumat! Cu lumânarea am stat. Ce să facă biata babă. Ne-am învăţat cu lumina, ne vine foarte greu...", explică o bătrână.

Autocar cu 40 de pelerini, blocat pe şosea

Un autocar cu 40 de pelerini, care se întorcea de la o mănăstire din Piatra Neamţ, a rămas toată noaptea blocat pe şosea. "Toată noaptea ne-am zvârcolit pe scaun", spune un pasager"Mă dor genunchii de nu mai pot. Am stat înghemuiţi. Am aţipit câte un pic", adaugă altcineva.

Şi în judeţul vecin, în Ialomiţa, furtuna de zăpada a lăsat oamenii în frig. 

"Viscolul din ultimele zile a lasat peste 30 de localități din Ialomița fara energie electrică. În total peste 30.000 de oameni au rămas în beznă. Abia astăzi, problemele au început să fie remediate, din loc în loc", transmite Bogdan Dinu, reporter Observator. "Apă nu avem, pâine nu vine, n-am lumină, n-avem apă. E dezastru", se plânge o localnică

De mâine, elevii se reîntorc la cursuri 

Greu le-a fost şi fortelor de intervenţie. În județele Vaslui şi Buzău, mai multe ambulanțe în care erau bolnavi au rămas înzăpezite. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi salvaţi. În Constanța, Tulcea, Galați, Brăila și Călărași, școlile și grădinițele au fost închise azi. De mâine, se reiau cursurile. 

De miercuri un alt ciclon loveşte ţara şi aduce un nou val de precipitații, ninsori abundente și viscol la munte. În weekendul viitor însă vor fi 17 grade. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Ciclonul care a lovit România a adus "furtuna secolului". Păţania unui şofer de TIR care a ieşit cu anvelopele de vară