Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Aproape toată ţara intră sub avertizări de vreme rea. Accidentele s-au ţinut lanţ din cauza poleiului

Accidente pe bandă rulantă din cauza poleiului. Numai în judeţul Constanţa, un şofer a lovit un stâlp iar o tânără s-a răsturnat cu maşina pe aceeaşi porţiune de şosea. Drumarii sunt acuzaţi că au intervenit prea târziu. Din seara aceasta, sunt avertizări de vreme rea în aproape toată ţara. La munte va ninge viscolit timp de două zile. 

de Redactia Observator

la 23.12.2024 , 19:48

De dimineaţă, drumul dintre Eforie Sud şi Eforie Nord s-a transformat în patinoar din cauza poleiului. Un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital după ce maşina a derapat şi a intrat într-un stâlp de pe marginea şoselei. 

Nu a durat mult până la al doilea accident. O şoferiţă s-a răsturnat dar, ca prin minune, s-a ales doar cu câteva zgârieturi. 

"S-a dat peste cap maşina, fata mea. La şase jumătate, polei jos şi a vrut să treacă de pe unu pe doi, a derapat, s-a dat peste cap. Fata mea, dar nu are nimic, s-a lovit puţin la cap", a declarat tatăl şoferiţei.

Vezi și

Un alt conducător auto a intrat apoi în spatele utilajului de la drumuri. 

Pe acelaşi subiect

Accidentele s-au produs într-un interval scurt de timp, pe DN39 din cauza poleiului format pe şosea. Acum, şoferii îşi ridică maşinile de pe carosabil. 

Accidente în lanţ din cauza poleiului

Pe acelaşi sector de drum au mai fost alte două tamponări. După ploile de zilele trecute, temperaturile negative au făcut ca pe şosea să se formeze un strat subţire de gheaţă. 

"Circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie", a declarat Olimpia Ceară, IPJ Constanţa.

Reprezentanţii de la drumuri spun că au împrăştiat 4 tone de sare până la producerea accidentelor, şoferii îi contrazic însă. 

"Dăm în judecătă drumuri şi poduri, că ei nuz au dat cu nimic de dimineaţă, era polei jos, de abia mergeai pe picioare". "Era polei, am venit dimineaţă cu microbuzul şi chiar aici, în sens, a patinat şi microbuzul", spun şoferii. 

16 judeţe şi Capitala au fost sub avertizare de cod galben de ceaţă densă şi chiciură în această dimineaţă. 

Din seara aceasta, aproape toată ţara este sub cod galben sau portocaliu de ninsori sau ploi. Avertizările sunt valabile până în ziua de Crăciun. 

Avertizarea de cod portocaliu este valabilă pentru Carpaţii Meridionali şi local, pentru Carpaţii Orientali, la peste 1.700 de metri altitudine. Potrivit meteorologilor, va ninge abundent, vântul va ajunge la rafală la viteze de peste 100 de km/h, iar vizibilitatea scade sub 50 de metri. 

"Vorbim in primul rând de zona de munte unde din această noapte până în dimineaţa primei zile de crăciun ne aşteptăm să ningă la peste 1.700 de metri ne aşteptăm la visocl puternic. În Oltenia şi in cea mai mare parte a Munteniei ne aşteptăm la cantităţi de apă de la 20 pana la 50 de l/mp, ceea ce inseamnă destul de mult. Temperaturile rămân peste normele climatologice", a declarat Mihai Huştiu, meteorolog ANM. 

În Capitală, vremea va fi mohorâtă. În loc de un Crăciun alb, în Bucureşti vom avea mai degrabă vreme ploioasă. În plus, meteorologii au anunţat că vântul va bate cu putere, iar temperatura nu va fi mai mare de 9 grade Celsius. 

Meteorologii spun că ar putea ninge în Capitală abia pe 27 decembrie. Din weekend, nu vor mai fi avertizări de vreme rea, dar va râmâne în continuare frig, inclusiv de Revelion. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă simţiţi mai calmi şi mai buni de Crăciun?
Observator » Vremea » Aproape toată ţara intră sub avertizări de vreme rea. Accidentele s-au ţinut lanţ din cauza poleiului