Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alertă meteo de vreme rea în toată țara. ANM anunță rafale de peste 100 km/oră și ninsori la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie o informare meteo de vreme rea în toată țara, până marți seară. De asemenea, a fost emisă și o atenţionare cod galben de vânt puternic şi ninsoare viscolită, în zonele înalte din nouă judeţe.

de Redactia Observator

la 29.11.2021 , 11:00

Judeţele vizate de atenţionarea cod galben sunt: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.

Harta județelor afectate de codul galben

meteoromania.ro

Informare de vreme rea în toată țara

Articolul continuă după reclamă

În acelaşi timp, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 - 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului. Astfel, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.

Pe acelaşi subiect

Se vor înregistra rafale în general de 50 - 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 - 100 km/h şi temporar va ninge. 

Vremea 29 noiembrie. Temperaturile rămân peste nivelul perioadei

Vremea se va răci accentuat în regiunile intracarpatice, însã în restul teritoriului valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadã. În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii slabe. Vor fi ploi, local în sud şi sud-est şi pe spaţii mici în rest. În nord-vest şi în centru precipitaţiile vor fi trecător şi sub formă de lapoviţã sau ninsoare, iar la munte vor predomina ninsorile.

Noaptea, vor fi precipitaţii în general slabe, predominant ninsori la munte, mai ales ploi pe arii relativ extinse în regiunile sudice şi sud-estice şi izolat precipitaţii mixte în celelalte regiuni. Vântul va avea intensificări susţinute în zona montanã înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80...90 km/h, în prima parte a intervalului îndeosebi în Carpaţii Orientali, iar apoi şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, dar local şi temporar şi cu viteze mai mici, în special în estul şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 şi 14 grade, iar cele minime între -4 şi 5 grade, mai ridicate pe litoral. Pe spaţii restrânse vor fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferică va creşte accentuat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Vremea » Alertă meteo de vreme rea în toată țara. ANM anunță rafale de peste 100 km/oră și ninsori la munte