Video Alertă de ninsori, ploi torenţiale şi vânt în jumătate de ţară. Circulaţie în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri
Veşti nu prea plăcute în ceea ce priveşte vremea. Este sfârşit de martie, iar jumătate de ţară este, din nou, sub alertă de ploi torenţiale, vânt puternic şi chiar ninsori. În sud-estul ţării avem cod galben de ploi abundente, iar în zonele de munte ninge şi viscoleşte chiar şi la această oră. Un strat consistent de zăpadă s-a depus încă de noaptea trecută, iar pe drumuri se circulă în condiţii de iarnă.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Viscolul şi zăpada au adus deja şi primele probleme.
Traficul pe DN 73A, între Predeal şi Râşnov, a fost închis total
Un drum naţional din judeţul Braşov a fost închis după ce mai mulţi copaci au căzut pe şosea şi mai multe TIR-uri au derapat.
De mai bine de 12 ore, ninge fără întrerupere în judeţul Braşov. Este şi motivul pentru care, spre exemplu, pe DN 73A, între staţiunile Predeal şi Râşnov, traficul a fost închis total. Sunt multe camioane de mare tonaj care, de azi noapte, au rămas blocate pe acest sector de drum.
- Vremea 25 martie - 7 aprilie 2024. ANM anunță peste 27 de grade Celsius, la început de aprilie. Sunt așteptate...
- Vremea de mâine 25 martie 2024. Temperaturile scad brusc în mai multe zone. Prognoza meteo ANM
- Jumătate de ţară intră sub cod galben de vreme rea. Revin ploile, ninsorile, iar vântul va sufla cu putere
Un camion înmatriculat în Bulgaria a putut fi scos din şanţ după mai bine de 5 ore. Şoferul nu a mai putut controla volanul după ce, un alt camion de mare tonaj, din faţa lui, a frânat, astfel că întreg vehiculul, capul tractor şi remorca au ajuns în şanţ.
Sunt multe camioane blocate din cauza ninsorilor abundente, sunt multe crengi şi copaci care au căzut pe carosabil, sub greutatea foarte mare a zăpezii. Acestea sunt câteva dinte motivele pentru care Poliţia Rutieră şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov au declarat închis acest tronson de drum. Decizia asupra unei eventuale redeschideri a circulaţiei se va lua în funcţie de starea vremii pe parcursul zilei de astăzi. Foarte important, dacă drumurile vă poartă la munte în această perioadă, nu numai pe DN 73A, ci şi pe DN1, vehiculele trebuie să fie ehipate cu anvelope de iarnă, iar stilul de condus să fie adaptat circulaţiei în condiţii de iarnă grea.
De mâine, începe să se încălzească
În acest moment este vânt puternic în 22 de judeţe din ţară, iar în 13 dintre ele şi ninge. Codul galben de vreme severă este în vigoare până la ora 20.
Vestea bună este că episodul de iarnă va fi de scurtă durată. De mâine va începe să se încălzească în toată ţara, iar în weekend vom avea din nou temperaturi de vară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰