26 de județe, sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în următoarele ore. ANM a emis și o informare de caniculă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în special la munte. Vor fi afectate 26 de județe, total sau parțial. De asemenea, o informare de caniculă este valabilă joi, vineri și sâmbătă, în mai multe zone din țară.
Potrivit ANM, joi, între orele 11.00 - 22.00, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55...65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Începând de vineri seară (23 iunie) instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.
Județele vizate sunt Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.
- Valul de căldură tropicală a lovit vestul şi sudul României. Dogoarea va atinge apogeul în weekend
- Șefa ANM avertizează că temperaturile încep să crească de la o zi la alta. Maxime de 34 de grade Celsius, în...
- Vremea 19 iunie - 2 iulie 2023. Primul val de căldură din această vară. Urmează temperaturi apropiate de pragul...
Informare meteo de caniculă în România
În paralel, joi, vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, joi în regiunile vestice și sud-vestice, vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă cu precădere în sud și est, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade Celsius, iar la câmpie va fi caniculă.
Temperaturi de 36 de grade în Bucureşti, în următoarele trei zile
Vremea va fi caniculară, în Bucureşti, în următoarele trei zile, cu temperaturi maxime de 36 de grade Celsius şi disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, conform prognozei speciale pentru Capitală emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, în perioada joi, ora 10:00 - sâmbătă ora 22:00, disconfortul termic se va accentua, iar vremea va deveni caniculară. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 33...36 de grade, iar cele minime de 18...20 de grade. În cursul după-amiezilor vor fi înnorări și probabilitate pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰