Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto 16 judeţe şi Bucureşti, sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi, grindină, vijelii şi ninsori la munte, până joi seară

Administraţia Națională de Meteorologie a emis noi alerte meteo de vreme severă. Astfel, la ora 10.00 a intrat în vigoare o avertizare cod galben de vreme severă, care vizează Capitala şi 16 judeţe, care anunţă ploi torenţiale, grindină şi vijelii până joi dimineaţă. De asemenea, o informare meteo de fenomene extreme este valabilă până joi seară. 

de Redactia Observator

la 17.04.2024 , 10:09

Astfel, atenţionarea cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabilă în intervalul 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 10.

Potrivit ANM, în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei, precum și în sud-estul Transilvaniei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale în general de 60...70 km/h, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și izolat de peste 45 l/mp.

Harta județelor afectate de codul galben de vreme severă

meteoromania.ro

Articolul continuă după reclamă

Informare meteo de vreme severă în toată țara. Lapoviţă şi ninsori la munte

Pe acelaşi subiect

Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20

În intervalul menționat, temporar va ploua, iar în jumătatea de sud-est a teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15...20 l/mp și izolat de 30...40 l/mp. Vântul va avea local și temporar intensificări cu viteze în general între 45 și 55 km/h, miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, iar joi (18 aprilie) mai ales în sud. Pe crestele montane vor fi rafale de peste 70 km/h. Vremea se va răci în toată țara, iar la altitudini de peste 1.500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Ploi torențiale și vijelii în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială valabilă pentru București, de miercuri până joi seara. Se anunță vreme instabilă și răcire semnificativă. De miercuri până joi dimineață, vremea va deveni instabilă și se va răci semnificativ. Vor fi înnorări, iar după orele amiezii perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55...60 km/h), vijelii și grindină. Se vor acumula cantități de apă de 25...35 l/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.

Joi, valorile termice vor continua să scadă ușor. Cerul va avea înnorări și vor fi condiții de ploaie slabă, în primele ore ale zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade Celsius.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » 16 judeţe şi Bucureşti, sub avertizare cod galben de vreme severă. Ploi, grindină, vijelii şi ninsori la munte, până joi seară